UPDATE: Președintele Comisiei Juridice din Senat, Cătălin Boboc, a declarat că timpul pe care comisia îl are la dispoziția pentru a studia dosarule este suficient, astfel încât nu a cerut nimeni prelungirea termenului.
Acesta a declarat că Șova va fi audiat, miercuri, de senatorii juriști, după ce, marți dimineața, senatorul PSD a ajuns la Parlament pentru a își studia dosarul.
„Dosarele au venit, le-am verificat din punct de vedeer procedural. Am stabilit un calendar: azi studiu inclusiv domnul Șova e invitat să studieze materialul, mâine la ora 13:00 dumenalui va formula un punct de vedere, îl vom asculta și vom da un punct de vedere. N-a solicitat nimeni o prelungire mai mult decât până mâine, astfel încât astăzi studiem și mâine votăm. Avem timp să studiem dosarul, nu studiem pe fond, încercăm să ne formulăm un punct de vedere și vom încerca să înțelegem dacă există motive pentru această încuviințare. La instanță se va ajunge și acolo se va aproba sau nu cererea”, a afirmat Boboc, adăugând că există totuși un termen prevăzut de lege în care membrii Comisiei pot analiza dosarul.
Declarațiile președintelui Comisiei Juridice vin în contextul în care președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că senatorii juriști trebuie să cântărească extrem de bine acest dosar și că au „tot timpul la dispoziție” când vine vorba de o astfel de decizie, adăugând că „aici nu e fabrică de trimis la eșafod”. (Detalii AICI)
Dan Șova a ajuns la Parlament, marți dimineață, pentru a-și studia dosarul în care sunt investigate acte de corupţie la companiile energetice Turceni și Rovinari.
Comisia juridică discută cererea de arestare a senatorului PSD Dan Șova, urmând ca miercuri să dea un aviz pe acest caz.
Dan Şova, este urmărit penal pentru complicitate la abuz, cercetările preliminare ale DNA arată că fostul ministru a încasat sute de mii de euro pentru înţelegeri prin care statul a fost prejudiciat cu 71 milioane de lei, adică peste 16 milioane de euro. Dosarul a pornit de la mai multe sesizări ale ANAF.