Dan Nica, votat în CEx-ul PSD pentru postul de comisar european / Cum a scăpat social-democratul de acuzaţiile penale din dosarul „Microsoft”

Publicat: 01 10. 2019, 16:50
Foto: facebook.com/PSDTecuci

UPDATE: Conducerea PSD a decis că ar fi potrivit să propună și o femeie pentru funcția de comisar. Astfel, varianta de rezervă este Melania Gabriela Ciot. (Detalii AICI)

Social-democrații, întruniți în Comitetul Executiv Național al partidului, au votat ca propunerea României pentru funcția de comisar european pe Transporturi să fie Dan Nica. Decizia vine după ce propunerea inițială, în persoana Rovanei Plumb, a fost respinsă de Comisia JURI, pentru că social-democrata avea probleme de integritate.

Dan Nica a fost vizat de procurorii DNA în dosarul „Microsoft”, dar față de el a fost dispusă clasarea cauzei. El era urmărit penal pentru abuz în serviciu, dar s-a constatat că, pe parcursul instrumentării cauzei, fapta a fost prescrisă. Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat pe 1 februarie 2018 că ancheta în privinţa celebrului dosar „Microsoft”, care viza una dintre cele mai ample fapte de corupţie din ultimele trei decenii, a ajuns la final.Nica a fost vizat și în dosarul EADS, dar a scăpat de acuzații, după ce procurorii anticorupție au clasat dosarul.

În CEx-ul PSD, Dan Nica a fost propus de către Viorica Dăncilă și a fost votat în unanimitate.Nica a mai fost propus pentru funcția de comisar de către Viorica Dăncilă în luna august, alături de Rovana Plumb. În septembrie, Ursula von der Leyen i-a transmis premierului Viorica Dăncilă că cele două propuneri de comisar european, Rovana Plumb și Dan Nica, ar vulnerabiliza Comisia la votul din Parlamentul European, au declarat pentru G4Media surse politice. Cu toate acestea, Dăncilă a refuzat să trimită o altă nominalizare.

Președintele desemnat al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-ar fi cerut Vioricăi Dăncilă să discute cu președintele Klaus Iohannis înainte de a veni cu noua propunere de comisar către Bruxelles. Iohannis chiar a invitat-o la consultări pe Dăncilă, dar aceasta a refuzat ironic: „Cât despre invitația de consultări, voi veni de îndată. Același „ de îndată” cu care președintele a decis să numească miniștrii interimari după decizia CCR”.

Luni, Dăncilă a mai precizat că a vorbit cu Ursula von der Leyen doar despre cazul Rovanei Plumb: „Am spus că nu vorbim despre propunerea despre comisar european. Pentru mine în primul rând e important profilul candidatului. Să fie o persoană care să aibă credibilitate, cu multă experiență. Vom discuta după ce discut cu doamna președintele ales al Comisiei Europene. Ieri (luni – n.r.) am discutat cu doamna președinte despre candidatul Rovana Plumb, despre modul în care s-au desfășurat lucrurile. Voi discuta cu doamna președinte. Dacă e nevoie voi propune și o femeie, și un bărbat. Sunt mai mulți candidați care ar putea”.

Plumb a fost propusă de PSD pentru funcția de comisar european din partea României, dar a fost respinsă la vot de Comisia JURI. Aceasta nu a putut trecere peste neconcordanța din declarația de avere a social-democratei, și anume împrumutul de 800.000 de lei, luat de la o persoană fizică. Rovana Plumb a anunțat că i-a oferit creditorului două apartamente pe care le deţine în România, pentru a stinge datoria, dar Comisia JURI tot nu a putut trece peste.