Dan Mihalache: Dacă parteneriatul româno-american depinde de Horia Georgescu, atunci mai bine fără el

Publicat: 09 11. 2012, 20:12
Foto: codrinscutaru.blogspot.com

Secretarul general al Guvernului, Dan Mihalache, a afirmat vineri seară, în cadrul emisiunii Aktualitatea B1 că formula „jigodie frustrată” cu care s-a adresat șefului ANI, este un apelativ corect, atât timp cât Horia Georgescu nu s-a conformat rolului pe care îl are în fruntea instituției.

A fost corect să-l numesc așa, atâta vreme cât el se comportă de această manieră. Calificativul este justificat pentru că a demonstrat că se comportă ca o jigodie politică. Eu mi-am spus punctul de vedere, atât timp cât este șef al unei instituții publice care are un anumit rol în viața politică a acestei țări, dar pentru că el nu se conformează acestui rol, înseamnă că este o jigodie” a spus Dan Mihalache.

Mihalache a mai comentat că afirmațiile lui Gitenstein despre faptul că o inițiativă de a redeschide subiectul modificării legii ANI ar fi o idee proastă și ar afecta parteneriatul româno-american îi sunt absolut indiferente.

Pe mine personal mă lasă rece această afirmație. Dacă parteneriatul româno-american stă în Horia Georgescu, mai bine fără”, a spus Dan Mihalache.

Secretarul general al Guvernului a adăugat că un are „niciun fel de apăsare” în ceea ce privește modul în care a fost poreclit de public, „Mahalache”.

Acesta a declarat, vineri, că îl va da în judecată pe Horia Georgescu pentru că a primit notificarea ANI lunea trecută, fiind menționat faptul că poate răspunde în decurs de 15 zile. Aceste zile nu au trecut, iar ANI a dat comunicat și nu i-a trimis oficial lui niciun document.

Dan Mihalache: Mă lasă rece afirmațiile lui Gitenstein

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: