Consilierul lui Crin Antonescu, Dan Mihalache, a declarat, vineri, la emisiunea „Actual B1” difuzată de B1 TV, că UDMR reprezintă o mare dezamăgire din punctul de vedere al Opoziției, maghiarii acceptând să facă concesii nedemocratice de dragul PDL și al președintelui Traian Băsescu, precum și pentru a rămâne la guvernare.
„Din punct de vedere al oportunității Victor Ponta are dreptate, suntem extrem de dezamăgiți de UDMR. A făcut acestei puteri, PD-ului și lui Băsescu, concesii innaceptabile din punctul de vedere al democrației„, a explicat invitatul.
Acesta consideră că măsura de comasare a alegerilor este un astfel de exemplu, de concesie nedemocratică, și este de părere că UDMR ar trebui să ia o pauză de la guvernare.
„Mă refer și la comasarea alegerilor, unde UMDR nu avea de ce să accepte. Credem că UDMR a mers prea departe în concesiile pe care le-a făcut doar pentru a se afla la guvernare. Poate i-ar prinde bine o pauză de la guvernare„, a conchis Dan Mihalache.