Dan Ilie Morega, prins în trafic fără permis. Fostul parlamentar fusese condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție
Dan Ilie Morega, fost prefect și fost deputat, a fost prins de polițiști când mergea cu mașina având permisul suspendat, potrivit G4Media.ro.
Dan Ilie Morega a fost prefect de Gorj, susținut de PDSR, iar apoi a fost deputat PNL și membru PRM.
Fostul parlamentar a fost prins în trafic fără permis
Polițiștii care l-au oprit în trafic au constatat că fostul oficial conducea fără permis.
„La data de 12 februarie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat de 78 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a condus un autoturism, pe o stradă din localitate, având permisul retras la data de 6 februarie a.c. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile de către o persoană al cărui permis de conducere a fost retras”, spune Inspectoratul de Poliție Județean Gorj.
Sursele G4Media susțin că permisul îi fusese retrase din motive medicale.
Dan Ilie Morega fusese condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție
În 2007, Direcția Națională Anticorupție l-a trimis în judecată pentru trei infracțiuni de „folosire a influenței ori autorității de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite și de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, în vederea obținerii unui avantaj patrimonial pentru altul”.
În decembrie 2008 a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție, într-un dosar în care a fost implicat și Paul Păcuraru, fost ministru al Muncii.
În 2011, Înalta Curte l-a condamnat pe Dan Ilie Morega la 3 ani de închisoare cu suspendare.