Dan Diaconescu: Cei care conduc partide să vină alături de mine, să facem alianţa anti-Băsescu
Dan Diaconescu a declarat, luni, că îi roagă pe toţi acei oameni care conduc partide să vină alături de el, pentru a face alianţa anti-Băsescu.
Diaconescu a precizat că este singurul candidat încris oficial în cursa pentru Preşedinţie, şi nu crede că ar fi bine ca preşedintele Traian Băsescu, după 10 ani de mandat, să fie premier.
„Îi rog pe ceilalţi oameni care conduc partide, indiferent de orientarea politică, să vină alături de mine, să mă asculte şi să facem ce i-am mai rugat în anii trecuţi, în lunile trecute, să facem alianţa anti-Băsescu. Cred că această înţelegere, această colaborare, acest protocol, contract trebuie făcut de urgenţă, având în vedere ce se întâmplă pe scena politică românească”, a spus Diaconescu.
El a precizat că nu vorbeşte despre persoana Băsescu, ci despre un sistem şi a precizat că este vorba despre o alianţă atipică, nu prin fuziuni sau prin absorbţie, ci împotriva a ceva, unui sistem cu care se luptă de 24 de ani.
„Sper ca de data asta să înving. Să vedem săptămânile următoare cine va marşa la propunerea mea, a unui tip simplu care căra roaba într-o uzină, în urmă cu ceva ani”, a mai spus Dan Diaconescu.
El a mai menţionat că aşteaptă în special un răspuns de la PNL, şi a adăugat că i-a făcut propunerea lui Crin Antonescu, în urmă cu un an, să facă o moţiune de cenzură împreună, iar liberalii nu au „marşat”.
„Am cele mai mari şanse, acum, că sunt singurul candidat la Preşedinţie, când vor apărea şi alţi candidaţi, şansele mele vor mai scădea”, a explicat Dan Diaconescu.