Dan Barna, reclamat de DLAF la DNA. Este suspectat de fraude cu fonduri UE
Vicepremierul Dan Barna a fost reclamat la DNA de către Departamentul de Luptă Anti-Fraudă (DLAF) pentru “posibila săvârșire a unor fapte de natură penală”, cu privire laproiecte finanțate din fonduri europene în care a fost implicat liderul USR înainte de 2016.
Potrivit newsweek.ro, DLAF a anchetat patru proiecte, atât celeeuropene derulate de firma în care Dan Barna a fost deținător de părți sociale, cât și de proiectele în care Barna a fost implicat ca expert.
În toate cele patru proiecte au fost înființate aproximativ 30 de SES-uri (structuri economice sociale) iar culegerea de date necesita audierea a sute de persoane. Datele DLAF ar fi demonstrat că unele plăți nu ar fi ajuns la cei care apar în acte că ar fi primit banii iar unele echipamente ar fi fost achiziționate din surse incerte, ceea ce ridică suspiciuni de fraudă. Între timp, DLAF i-a audiat atât pe Dan Barna, cât și pe sora sa.
DLAF a constatat că în două proiecte cu finanțare europeană este posibilă săvârșirea unor fapte de natură penală:
“În urma verificărilor efectuate în cazul proiectelor „Punți Comunitare” (cod SMIS 56760) și „SES-am deschide-te!” (cod SMIS 56699)au rezultat indicii privind posibila săvârșire a unorfapte de natură penalămotiv pentru care, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a procedat, la data de 05.05.2021, la întocmirea actelor de sesizare. Întreaga documentație se află în procedură de transmitere către Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție.
Constatările vizează4 persoanecare, la data faptei, dețineau calitățile deexpert cu atribuții de recrutarerespectiv,manageri ai structurilor de economie socială(entități înființate în cadrul proiectelor).
Departamentul pentru lupta antifraudă va putea oferi mai multe informațiinumai după finalizarea cercetărilor de către organele judiciare”, sea rată într-un răspuns al DLAF pentru Newsweek.ro.
Dan Barna a fost expert în proiectele vizate iar sora sa a fost manager al unei structuri de economie socială. Potrivit surselorNewsweek România, actualul vicepremier este cu siguranță vizat de documentația trimisă de DLAF la DNA.
Pe de altă parte, nu este sigur că sora sa ar fi în aceeași situație, potențialul conflict de interese dintre rude nefiind neapărat sancționat de legislația românească.
Potrivit surselor citate de newsweek, unele dintre activitățile asumate de către Dan Barna în proiecte nu au fost efectuate, dar pentru aceste activități s-au solicitat la rambursare fonduri europene.
Mai mult, potrivit acelorași surse, ar fi indicii că unele date personale care au fost folosite în proiecte sunt false, cu asumarea sub semnătură pentru rambursarea fondurilor UE.
Și mai grav, ar exista persoane care nu recunosc că ar fi interacționat vreodată cu experții din proiecte, deci ar exista documente care conțin date nereale cu privire la angajarea unor persoane și documente nereale privind activitățile desfășurate în cadrul proiectelor, precum și documente privind plata drepturilor salariale, având ca rezultat obținerea pe nedrept a unor finanțări nerambursabile.