Bugetul României este sub o presiune foarte mare din cauza necesității de a ne încadra în acel deficit de 7% agreat cu Comisia Europeană, a declarat vicepremierul Dan Barna, luni, într-o conferință de presă dedicată aniversării a 10 ani de la listarea Fondului Proprietatea pe piața locală de capital, context în care viceprim-ministrul a subliniat că „e nevoie ca acest Guvern să compenseze guvernarea violent anti-economie de piață a PSD din ultimii ani”.
„Criza pandemică a pus o presiune foarte mare pe multe zone de economie, iar bugetul României în momentul de faţă este sub o presiune foarte mare datorită necesităţii de a ne încadra în acel deficit de 7% agreat cu Comisia Europeană. Şi din această perspectivă, piaţa de capital poate să fie un instrument şi un partener de care avea atâta nevoie. Lucrez în aceste zile, împreună cu echipa mea şi cu colegii din Guvern, la Planul de Reconstrucţie şi Rezilienţă pe care România îl va propune Comisiei Europene. Vorbim de 30 de miliarde de euro care vor veni în piaţa din România. Din această perspectivă, pentru a ieşi din criză în momentul în care campania de vaccinare va avea succesul scontat şi vom intra într-o logică de reconstrucţie economică, rolul Bursei din Bucureşti şi al pieţei de capital în sens mai larg este unul pe care îl văd fundamental”, a declarat Dan Barna, potrivit Agerpres.
Vicepremierul a precizat că, în actuala guvernare, parteneriatul cu piața de capital reprezintă o prioritate foarte concretă.
„E nevoie ca acest Guvern să compenseze guvernarea violent anti-economie de piaţă a PSD din ultimii ani care a dat un mesaj negativ în plan internaţional, ceea ce înseamnă investitorii care se uitau la România. De-a lungul ultimilor patru ani de când sunt în politica mare am avut multe întâlniri cu investitori importanţi pe plan internaţional care îmi explicau ce oportunitate grozavă este piaţa din România, ce beneficii avem prin poziţia geografică, prin tipul de economie, mărimea ţării, prin faptul că suntem membri ai Uniunii Europene şi cum, totuşi, nu folosim aceste oportunităţi în zona pieţei de capital datorită unui fel de a vedea lucrurile rămase semnificativ în urmă. Or, această guvernare a coaliţiei actuale care conduce România vine cu un nou punct de vedere în care parteneriatul cu piaţa de capital, miza dezvoltării pieţei de capital, parteneriatul cu Bursa reprezintă o prioritate nu formală şi declarativă, ci una foarte concretă”, a mai spus Dan Barna, printre altele.