Dan Barna, ATAC la Iohannis: ‘E reprezentantul clasei politice care ne-a adus în această situaţie’
Prezidențiabilul USR-PLUS, Dan Barna îl atacă pe Klaus Iohannis, contracandidatul său la alegerile din noiembrie.
Barna îl acuză peIohannis că reprezintă clasa politică care ne-a adus în situaţia ca milioane de români să trăiască în afara graniţelor ţării.
TRAGEDIA MOMENTULUI! A MURIT VIOREL! DIN PĂCATE A FĂCUT INFARCT! ROMÂNIA E ÎN STARE DE ȘOC
„Preşedintele Iohannis este reprezentantul PNL. Candidez contra preşedintelui Iohannis şi contra celorlalţi candidaţi potenţiali. Preşedintele Iohannis este un om bun, dar este reprezentantul, şi vreau să fiu foarte clar, este reprezentantul clasei politice care ne-a adus în această situaţie. Patru milioane de români sunt în afara României pentru că, timp de 30 de ani, clasa politică toată, şi de-o parte şi de cealaltă, a funcţionat în afara legăturii cu comunitatea”, a spus Dan Barna, într-o conferinţă de presă,conformAgerpres.
Preşedintele Klaus Iohannis, susţinut de PNL, fost primar al Sibiului, se va lupta pentru un nou mandat, între contracandidaţi fiind şi Dan Barna, liderul USR.
amintim că aproximativ 9,7 milioane de români, inclusiv românii din comunitățile istorice,sunt plecaţi din ţară, a declarat Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, potrivit B1 TV. Motivele cel mai des invocate, când au fost întrebaţi de ce au plecat în străinătate, sunt neajunsurile materiale cotidiene, veniturile mici, lipsa unui loc de muncă decent, stabilitatea, calitatea slabă a clasei politice de-a lungul timpului şi corupţia. (Detalii AICI)