Daea, după discuția cu omologul ucrainean: O întâlnire utilă, cu un coleg de suferință. Aşteptăm decizia Comisiei. Suntem solidari cu fermierii din Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Slovacia, dar regulile trebuie să le facem în comun (VIDEO)

Daea, după discuția cu omologul ucrainean: O întâlnire utilă, cu un coleg de suferință. Aşteptăm decizia Comisiei. Suntem solidari cu fermierii din Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Slovacia, dar regulile trebuie să le facem în comun (VIDEO)
Petre Daea (PSD), ministrul Agriculturii. Sursă foto: Captură Video - Partidul Social Democrat / Facebook

Regulile privind transportul cerealelor ucrainene trebuie stabilite la nivel european, a declarat Petre Daea (PSD), ministrul Agriculturii, într-o conferință de presă comună cu Mikola Solski, omologul său din Ucraina. Daea a mai spus că suntem solidari cu fermierii din Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Slovacia, dar regulile trebuie făcute în comun, ca „să nu intrăm într-o concurenţă a deciziilor juridice”.

Daea: Regulile privind transportul cerealelor ucrainene trebuie stabilite de Comisie

„Regulile normalităţii au dispărut, iar acum suntem obligaţi de situaţie să facem reguli noi pentru a răspunde atât la nevoile fermierilor ucraineni, cât şi a celor români.

E a doua întâlnire pe care o am cu dl ministru Sorski. Am convenit împreună să ne punem de acord asupra câtorva aspecte, ştiindu-se că patru ţări au luat unilateral decizia de a opri importurile.

Noi nu am făcut acest lucru, pentru că am considerat necesar să fim alături de fermierii români şi să ne respectăm acordurile pe care le-am semnat, așa încât regula să rămână regulă”, a declarat Petre Daea, după discuția cu omologul său ucrainean.

El a precizat că aceasta a fost „o întâlnire utilă” cu „un prieten și un coleg de suferință”.

Ministrul a mai afirmat că măsurile trebuie luate de Comisia Europeană deoarece „politica comercială este apanajul Comisiei Europene, întrucât este o piaţă unică”. Acesta a amintit apoi de reacția vicepreşedintelui Comisiei Europene, care a criticat cele patru state care au acționat unilateral.

„Suntem solidari şi cu fermierii din celelalte ţări – Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Slovacia – cum şi dumnealor sunt solidari cu noi şi cu fermierii ucraineni, dar regulile trebuie să le facem în comun, să nu intrăm într-o concurenţă a deciziilor juridice. Nu ne avantajează pe niciunul, ba chiar ne creează probleme suplimentare”, a continuat Daea.

Acesta a precizat apoi că au convenit să aștepte decizia de la Bruxelles privind importurile de cereale ucrainene deoarece premierii României, Poloniei, Ungariei, Slovaciei şi preşedintele Bulgariei au semnat o scrisoare comună adresată preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Astfel, Comisia va trebui să vină cu măsuri urgente „pe de o parte, să ne protejăm fermierii noştri, pe de altă parte să dăm curs cerealelor din Ucraina să plece spre destinaţiile cunoscute, așa încât cei ce aşteaptă hrana să o aibă la timp”, a continuat ministrul Agriculturii.

Comisia Europeană, încă 100 de milioane de euro pentru fermierii afectați

În aceeași conferință, Daea a amintit de cele 100 de milioane de euro pe care Comisia Europeană urmează să le acorde drept compensaţii pentru fermierii din cele cinci ţări afectate de fluxul cerealelor ucrainene.

„A doua direcţie de sprijin propusă a fost ca pe o perioadă determinată, până pe 5 iunie, printr-o procedură de salvgardare excepţională, să se oprească importul pentru cereale şi pentru patru produse – grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţa, în cele cinci ţări afectate. Comisia a spus că va analiza, dar condiţia a fost să se renunţe la deciziile unilaterale pe care le-au luat cele patru ţări”, a mai explicat Daea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)