Dacian Dragoș, președintele Consiliului Național de Etică, instituția care l-a spălat pe Bode de acuzația de plagiat, a demisionat invocând „incompatibilitatea iremediabilă a principiilor mele cu recenta hotărâre”

Dacian Dragoș, președintele Consiliului Național de Etică, instituția care l-a spălat pe Bode de acuzația de plagiat, a demisionat invocând „incompatibilitatea iremediabilă a principiilor mele cu recenta hotărâre”
Lucian Bode (PNL). Inquam Photos / George Călin

Dacian Dragoș, președintele Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, instituția care l-a spălat pe Lucian Bode (PNL), ministrul de Interne, de acuzația de plagiat, a demisionat din funcție.

Dragoș și-a motivat demisia prin „incompatibilitatea iremediabilă a principiilor mele cu recenta hotărâre”.

Încă o situație bizară legată de plagiatul lui Bode

Amintim că Dacian Dragoș este și președintele Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj, cea care a constatat că teza de doctorat a lui Bode e „profund viciată”.

Deci, Comisia de Etică a UBB, condusă de Dacian Dragoș, a stabilit că Bode a plagiat, iar Consiliului Național de Etică, unde președinte e tot Dacian Dragoș, a stabilit că Bode nu a plagiat.

Situația a fost remarcată și de acesta în scrisoarea de demisie: „Fiind indisolubil legat de universitatea mea și de spiritul acesteia, nu pot să fiu de acord cu această dihotomie și să acționez diferit in împrejurări similare”.

Totuși, jurnalista de investigație Emilia Șercan precizează, într-o postare pe Facebook, faptul că Dragoș „s-a recuzat și nu a participat la ședința în care plagiatorul Bode a fost spălat de plagiat”.

„Totuși, nicio demisie din partea celor care au girat mi-ze-ra-bi-la decizie de neplagiat a plagiatorului Bode”, a mai scris Șercan.

Precizăm că acest Consiliu de Etică se află în subordinea Ministerului Cercetării, condus de Sebastian Burduja, colegul de partid al lui Bode. Scrisoarea de demisie îi este adresată lui Burduja.

Cum a argumentat Dacian Dragoș demisia de la șefia Consiliului Național de Etică

„… ajungem la motivul demisiei mele: incompatibilitatea iremediabilă a principiilor mele cu recenta Hotărâre 40/2023, adoptată fără participarea reprezentanților UBB, care contrazice flagrant atât etica cercetării promovată de Universitatea Babeș-Bolyai cât și cea promovată constant până acum de CNECSDTI sub conducerea mea.

Chiar dacă cazul L. Bode a fost unul intens politizat, analiza tezei/cărții trebuie să fie una simplă și obiectivă:

1. Există evident exagerări în sesizarea inițială de genul „traducerile din engleză trebuie puse între ghilimele”, deși traducerea este deja o minimă parafrază. Autorul citat nu a scris în limba română ca să necesite ghilimele. Dacă este citată sursa, nu poate fi încadrat ca plagiat. Acest lucru a fost evidențiat și de Comisia de etica a UBB.

2. Dacă sunt paragrafe a căror sursă nu este citată sau paragrafe copiate cuvânt cu cuvânt din română fără utilizarea ghilimelelor ne aflăm în prezența plagiatului.

Hotărârea Comisiei de etică a UBB a evidențiat în mod echilibrat atât plagiatul, cât și erorile de citare, prin urmare nu pot fi acceptate soluțiile extreme de genul „tot ce a fost sesizat este plagiat” sau „nu este niciun plagiat” (cum spune Hotărârea 40/2023). Hotărârea 40/2023 este fără nuanțe, și asta este inacceptabil, deoarece contrazice atât Hotărârea 1/2022 a UBB cât și practica anterioară a CNECSDTI.

Fiind indisolubil legat de universitatea mea și de spiritul acesteia, nu pot să fiu de acord cu această dihotomie și să acționez diferit in împrejurări similare.

Prin urmare, ar fi imposibil să menținem o practică unitară la CNECSDTI în analiza unor sesizări viitoare, deoarece ar trebui să ignorăm mereu existența Hotărârii 40/2023”, a scris Dacian Dragoș în scrisoare de demisie postată pe contul de Facebook al instituției.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)
16:38 - Incendiu de proporții în Vâlcea, pe Valea Oltului. Peste 10 hectare de pădure au fost afectate
16:21 - Băsescu: Mastodontul PSD-PNL se va menține. Cearta lor e o gogoașă. Fără Opoziție încă 4 ani va fi dezastru. Oamenii, dacă vor să vadă cum e fără Opoziție, să-și aducă aminte că-l voiau pe Bombo în Congo, că dominarea absolută a PSD le-a făcut mult rău (VIDEO)
16:07 - Facebook Messenger vine cu o actualizare spectaculoasă. Apelurile video HD și alte noutăți apar în 2024
16:04 - O nouă taxă pentru românii care locuiesc la bloc! Câți bani vor trebui să plătească în plus la întreținere: „Prima aberație a iernii”
15:56 - Ce este biletul zilei la pariuri online?
15:54 - Ce sunt serverele dedicate și când ai nevoie de unul?