Cheltuiala banilor publici este vizibilă acum pentru români. Guvernul a lansat o platformă electronică prin care pot fi urmărite chetuielile pot fi urmărite de către orice contribuabil sau firmă, potrivit psnews.ro.
Premierul Dacian Cioloș a participat la lansarea proiectului Transparența Bugetară, acolo unde a declarat că trebuie înlăturate riscurile de fraudă.
„Proiectul transmite informații și legat de eficiența cheltuirii banului public, dar și înlăturarea unor riscuri de fraudă” a declarat Șeful Executivului.
Premierul a postat și un anunț pe Facebook, în care preciza că de astăzi, 11 martie, fiecare leu din fonduri publice este vizibil atunci când este cheltuit.
„De azi, toți românii vor putea să urmărească cum este cheltuit fiecare leu din fondurile publice de către primăriile lor, la nivel de județ sau în ministere și instituții centrale", a scris premierul pe Facebook.
AICI este adresa PLATFORMEI PENTRU TRANSPARENȚA BUGETARĂ.