Dacian Cioloş: USR PLUS nu va susţine un guvern minoritar PNL

Publicat: 03 09. 2021, 23:25
Foto: Inqum Photos / Octav Ganea

Dacian Cioloş, colider USR PLUS, a declarat că partidul pe care îl conduce nu e dispus să susţină un guvern minoritar. Pe de altă parte, formațiunea vrea să continue colaborarea cu PNL și UDMR, dar nu cu Florin Cîțu premier. USR PLUS nu-l mai dorește prim-ministru pe Cîțu după ce acesta a demis doi dintre miniștrii săi, pe Vlad Voiculescu și Stelian Ion.

Vineri seară, USR PLUS și AUR au depus o moțiune de cenzură. Dan Barna, celălalt lider USR PLUS, a anunțat că miniștrii formațiunii vor demisiona săptămâna viitoare.

Dacian Cioloş, declarații după ce USR PLUS a depus moțiunea de cenzură

„Deocamdată nu avem ce să susţinem, avem o moţiune de cenzură împotriva premierului care e în Parlament. Să parcurgem această procedură şi vom vedea care vor fi rezultatele apoi. (…) Dacă trece moţiunea, vom încerca împreună cu PNL şi cu UDMR să reconstruim coaliţia. (…) Preşedintele Klaus Iohannis este cel care face propunerea de premier și (…) cred că şi interesul domnului preşedinte e să aibă un guvern care să lucreze la reforme. Nu asta ne dorim?”, a declarat Dacian Cioloş, la Digi24.

Cioloș a mai spus că, dacă moțiunea nu va trece, USR PLUS nu va susţine un guvern minoritar: „Noi nu vom susţine un guvern minoritar PNL pentru că dacă nici cu noi acolo nu aveam mână liberă… Nu avem de ce să susţinem un guvern minoritar! Dar suntem dispuşi să continuăm colaborarea cu PNL şi UDMR, pentru că nu vedem altă posibilitate pentru USR PLUS de formare a unui guvern decât cu PNL şi UDMR, dar cu un premier cu care să putem lucra”.