Dacian Cioloș a transmis vineri că deși PNL nu se aștepta, USR PLUS va merge mai departe în demersul de a-l schimba pe Florin Cîțu de la conducerea Guvernului.
“Ne-au subestimat și vor suporta consecințele, dacă ei cred că ne pot cumpăra cu niște funcții”, a scris vineri dimineață, pe Facebook, Dacian Cioloș, copreședinte USR PLUS.
Liderul USR PLUS a mai trasmis că va trimite textul moțiunii către toate partidele politice, inclusiv către PNL și către reprezentanții minorităților.
„Orice parlamentar care înțelege că Florin Cîțu a vrut să folosească 10 miliarde de euro din banii României pentru a-și cumpăra voturi în partid e liber să o semneze”, a mai spus Cioloș care transmite că „și membrii PNL o pot semna, știm că există parlamentari ai acestui partid care sunt în profund dezacord cu modul imoral de a proceda al premierului Cîțu”.
„Știu că PNL-ului nu îi vine să creadă că vom merge până la capăt. Ne-au subestimat și vor suporta consecințele, dacă ei cred că ne pot cumpăra cu niște funcții.
Moțiunea USR PLUS există și merge mai departe.
Este scrisă de noi și este o consecință a comportamentului profund iresponsabil al domnului Cîțu. PNL va trebui să își asume ceea ce a făcut Florin Cîțu și să înțeleagă că atunci când am zis că nu girăm hoții și bătaia de joc la adresa banului public am vorbit serios.
Textul moțiunii ajunge la toate partidele, inclusiv PNL, și către reprezentanții minorităților. Orice parlamentar care înțelege că Florin Cîțu a vrut să folosească 10 miliarde de euro din banii României pentru a-și cumpăra voturi în partid e liber să o semneze.
E o chestiune de conștiință individuală și una de corectitudine politică. Și membrii PNL o pot semna, știm că există parlamentari ai acestui partid care sunt în profund dezacord cu modul imoral de a proceda al premierului Cîțu.
Orice interpretare cum că ar fi o moțiune comună a USR PLUS și AUR este răuvoitoare și nu ne intimidează. E doar retorică pentru a ne face să cedăm și nu o vom face. Această moțiune e inițiată de noi și e nevoie de mai multe semnături decât avem noi la dispoziție în Parlamentul României. Dacă acesta a fost calculul politic al PNL, aveți dovada că cei care au gândit asaltul asupra banilor și asupra justiției se înșală.
Nu ne intimidează nicio campanie de imagine sau de terfelire a noastră pe care susținătorii lui Florin Cîțu o pun în scenă în aceste momente. Lucrurile sunt simple. Actualul premier a băgat țara într-o criză politică pentru a câștiga puncte electorale interne. Noi vrem să terminăm rapid criza, românii ne-au votat să facem reforme, nu scandal. Prin plecarea lui Florin Cîțu, încheiem rapid criza declanșată de el”, este mesajul lui Dacian Cioloș.