Dacian Cioloș, înainte de votul decisiv din plen: Mergem în fața Parlamentului să propunem o echipă care poate să guverneze în situație de criză. Sperăm în înțelepciunea parlamentarilor să voteze guvernul

Dacian Cioloș, înainte de votul decisiv din plen: Mergem în fața Parlamentului să propunem o echipă care poate să guverneze în situație de criză. Sperăm în înțelepciunea parlamentarilor să voteze guvernul
Dacian Cioloș, octombrie 2021. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Dacian Cioloș, candidatul la funcția de prim-ministru, vine miercuri în plenul Parlamentului pentru a cere încrederea deputaților și senatorilor asupra listei de miniștri și a programului de guvernare. Înainte de vot, premierul desemnat a susținut că echipa propusă de USR este una „care poate să guverneze în situație de criză”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Dacian Cioloș (USR), înainte de votul decisiv din plenul Parlamentului

„Așa cum știți, acum o săptămână am fost desemnat să formez un Guvern și un program de guvernare, dată fiind situația de criză, în condițiile în care niciun alt partid nu a propus un premier și nu a propus o soluție viabilă. Astăzi, suntem în fața dumneavoastră, vom merge în fața Parlamentului să propunem o echipă care poate să guverneze în situație de criză, cu un program de guvernare adaptat acestei situații, cu soluții pentru criza pandemică, pentru criza energetică și pentru lansarea Programului național de redresare și reziliență. USR își asumă responsabilitatea politică cu care a fost mandatat de alegători. Am spus că mergem până la capăt. Astăzi mergem în Parlament să prezentăm această echipă și să prezentăm programul. Sper încă o dată în înțelepciunea parlamentarilor să voteze acest guvern pentru că asta ar fi o soluție imediată pentru ieșirea din criza politică și pentru a începe să punem în practică măsuri ca să rezolvăm și celelalte crize cu care ne confruntăm”, a declarat premierul desemnat, miercuri, la Parlament.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`