Dacian Cioloș: Cîțu nu mai are cum să conducă un guvern în care să fie și USR – PLUS

Dacian Cioloș: Cîțu nu mai are cum să conducă un guvern în care să fie și USR – PLUS
Foto: Inqum Photos / Octav Ganea

Europarlamentarul și copreședintele USR-PLUS, Dacian Cioloș, susține că Florin Cîțu nu mai poate fi premier într-un guvern din care ar face parte și formațiunea politică pe care o conduce, indiferent dacă va câștiga sau nu șefia PNL.

Totodată, Cioloș a ținut să precizeze că există șanse ca executivul să se formeze pe actuala formulă parlamentară, cu o coaliție formată din PNL, PSR-PLUS și UDMR.

Dacian Cioloș: Cîțu nu mai are cum să conducă un guvern USR-PLUS

Copreședintele USR-PLUS a declarat și faptul că, pentru moment, nu se ia în calcul înlocuirea miniștrilor care au făcut parte din Guvernul Cîțu și au demisionat.

„Sunt şanse să continuăm coaliţia de guvernare cu PNL şi UDMR. Noi am spus de la început că problema noastră nu este coaliţia ca atare, că pentru USR PLUS nu există altă formulă de guvernare pe actuala structură parlamentară decât cu PNL şi UDMR, dar avem nevoie de un premier capabil să conducă un guvern de coaliţie, care înseamnă altceva decât un guvern monocolor în care faci ce vrei şi iei decizii cum vrei tu, ca premier. (…). Domnul Cîţu nu mai are cum să fie premierul unui guvern din care noi să facem parte”, a declarat Dacian Cioloș, potrivit Agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`