Curtea Constituțională: Nu a existat un conflict juridic între Guvern și președinte la numirea noilor miniștri
Curtea Constituțională a României a decis, miercuri, că nu a existat conflict între Guvern și președinte legat de numirea noilor miniștri și a respins cererea de renunțare la sesizarea formulată de premierul Victor Ponta.
Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat că judecătorii au decis în unanimitate să analizeze sesizarea premierului Victor Ponta în legătură cu un eventual conflict juridic de natură constituţională cu preşedintele Traian Băsescu în ceea ce priveşte numirea miniştrilor în urma remanierii parlamentare.
Judecătorii au constatat că nu a existat un astfel de conflict juridic de natură constituţională, întrucât preşedintele Traian Băsescu a semnat decretele de numire a noilor miniştri.
De asemenea, Zegrean a precizat că şeful statului nu are un termen stabilit în legea fundamentală pentru semnarea decretelor în cazul miniştrilor, iar demersul şefului statului a fost realizat într-un termen rezonabil.
Totodată, judecătorii au respins solicitarea premierului Victor Ponta de a retrage sesizarea adresată Curţii Constituţionale, deoarece acest lucru nu este permis de legea de funcţionare a instanţei constituţionale.
Premierul Victor Ponta a reclamat pe 5 martie la Curtea Constituțională un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și președinte cauzat de refuzul șefului statului de a-și exercita atribuțiile din Constituție conform Hotărârii Parlamentului din 4 martie privind modificarea structurii și a compoziției politice a Guvernului.
Ulterior, premierul a făcut cerere de renunțare, însă judecătorii CCR trebuia să ia act de aceasta în ședință.
Pe 11 martie, Victor Ponta a declarat că reclamația sa la CCR nu mai are obiect. „Nu mai are obiect. A fost făcută înainte ca președintele să ia decizia numirii miniștrilor, pentru că era o decizie anterioară a Curții care cerea acest lucru”, a explicat atunci premierul.