Curtea Constituțională a transmis adrese cu conținut juridic diferit către Guvern și presă
După ce CCR a anunțat amânarea deciziei referitoare la validarea referendumului, instituția a emis două adrese, una către presă, alta către Guvernul României, cu conținut juridic complet diferit, potrivit cotidianului România Liberă.
În adresa trimisă Executivului, Curte Constituțională solicită actualizarea până la 31 august a listelor electorale. Pe de altă parte în comunicatul trimis presei, CCR anunță că a solicitat „listele electorale permanente actualizare în baza cărora s-a organizat referendumul”.
Potrivit jurnaliștilor de la România Liberă, președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a negat că ar fi cerut actualizarea listelor acum, imediat după referendum, Acesta a spus că a cerut din nou Eexcutivului listele în baza cărora s-a votat, întrucât instituții diferite ale statului au transmis date contradictorii, care nu puteau fi folosite pentru a se da un verdict corect.
În adresa trimisă Guvernului, Curtea Constituțională cere actualizarea listelor folosite deja.
„În temeiul art 46 și art 47 din Legea 47 /1992 privind organizarea și funcţionarea Curţii Constituţionale, Plenul Curţii Constituţionale, ȋn şedinţa din 2 august 2012, a hotărât să solicite Guvernului să dispună măsurile necesare pentru actualizarea listelor electorale permanente la data de 29 iulie 2012 şi să transmită Curţii Constituţionale numărul persoanelor ȋnscrise ȋn listele electorale permanente, pentru a putea stabili dacă referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iulie 2012 este valabil ȋn conformitate cu dispoziţiile art. 5 (alin. 2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Vă rugăm să transmiteţi datele solicitate până la data de 31 august 2012. Vă asigurăm de deplina noastră consideraţie.”, se arată în documentul CCR.
Jurnaliștii de la România Liberă arată că dacă ar fi real conținutul acestei adrese, ar însemna că CCR cere modificarea unor liste electorale permanente în baza cărora s-a votat, ceea ce contravine tuturor normelor unui stat de drept, mai ales al unuia membru UE.
În adresa transmisă presei, Curtea Constituțională anunţă că a solicitat Guvernului listele electorale „ȋn baza cărora s-a organizat referendumul”.
Solicitarea CCR este motivată prin existența unor „date contradictorii care au fost transmise Curţii Constituţionale în legătură cu numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente de către autorităţile publice implicate”.