Cum votăm la alegerile din 9 iunie. Toni Greblă, AEP: Vor fi cinci urne. Chiar dacă unele voturi au fost depuse în urna greșită, ele vor fi considerate voturi valabile (VIDEO)

Cum votăm la alegerile din 9 iunie. Toni Greblă, AEP: Vor fi cinci urne. Chiar dacă unele voturi au fost depuse în urna greșită, ele vor fi considerate voturi valabile (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a oferit detalii despre alegerile din 9 iunie, joi, la Știrile B1 TV prezentate de Alex Vlădescu, și a precizat că în secțiile de votare vor fi cinci urne – patru pentru locale și una pentru europarlamentare.

Toni Greblă (AEP), pe B1 TV, despre alegerile din 9 iunie

Oficialul a precizat că alegătorilor care se prezintă la vot le vor fi oferite cinci buletine de vot – pentru primar și consiliu local, pentru președinte de consiliu județean/primar general, pentru consiliu județean/consiliu general, respectiv pentru europarlamentare.

„Secțiile de vot în toată țara și în străinătate se vor deschide la ora 7, în ziua de duminică, 9 iunie. Peste tot avem în vedere ora locală, astfel încât în Noua Zeelandă alegerile vor începe când la noi sâmbătă, ora 20 (…). Fiecare cetățean care a împlinit vârsta de 18 ani, chiar și în ziua alegerilor, se prezintă la secția de vot unde este arondat, prezintă actul de identitate și, dacă el este înscris în listele electorale permanente, i se înmânează un număr de cinci buletine de vot”, a declarat Toni Greblă.

Președintele AEP a precizat că în cabinele de vot vor fi tușiere.

„Sunt cinci buletine de vot pe care trebuie să aplici ștampila. De obicei, când pleci de la un membru al biroului secției de votare și pui ștampila în tușieră, sunt oameni care vor să voteze mai apăsat și, după a doua, a treia ștampilă, e posibil să nu se mai vadă foarte bine cerneala – și atunci s-a luat hotărârea ca fiecare cabină din secțiile de votare să aibă o tușieră acolo, unde, dacă se simte nevoie, să poată să aplice ștampila astfel încât ea să fie vizibilă”, a adăugat el.

Toni Greblă: Chiar dacă unele voturi au fost depuse în urna greșită, ele vor fi considerate voturi valabile

Președintele AEP spune că plasarea unui vot în urna greșită nu duce la anularea votului.

„Vor fi cinci urne, care fiecare este inscripționată (…). În momentul în care se deschid, pe rând, urnele pentru a număra voturile, chiar dacă unele au fost depuse greșit (…), membrii birourilor secțiilor de votare le vor repartiza separat, deci vor fi considerate voturi valabile. Faptul că ele sunt depuse într-o urnă care nu e special făcută pentru competitorul respectiv nu duce la anularea votului”, a mai declarat Toni Greblă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`