Cum vor guvernanții să acopere gaura din buget. Proiect de OUG: Angajări la stat stopate, salarii înghețate, achiziții blocate, cumulul pensie-salariu dispare

Publicat: 21 04. 2023, 16:02
Foto: Guvernul României / Facebook

Un proiect de Ordonanță de Urgență arată măsurile ce vor fi implementate în instituțiile centrale și locale pentru acoperirea găurii din bugetul de stat. Unele dintre acestea vizează și companiile cu capital de stat. Proiectul se află pe circuitul interministerial și poate suferi modificări, precizează G4Media.

Cum vor guvernanții să reducă din cheltuielile statului

Potrivit proiectului de OUG, cheltuielile de personal vor fi înghețate la nivelul din 2022. Astfel, conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, au obligația de a dispune măsurile necesare, astfel încât cheltuielile de personal efectuate în anul 2023, să nu depășească nivelul plăților din anul 2022 exclusiv sumele aferente titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, majorate cu 5%.

De asemenea, și cheltuielile de funcționare ale instituțiilor și companiilor de stat vor fi înghețate la nivelul din 2022.

În plus, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile centrale și locale și se interzice cumulul pensie-salariu la stat, cu excepția domeniilor Sănătate și Educație.

Instituțiile publice și firmele de stat nu vor mai avea voie să cumpere, să preia în leasing sau să închirieze mașini, mobilier și aparatură birotică și, de asemenea, nu vor mai putea nici să organizeze team-building-uri.

Ordonanța citată de G4Media mai prevede că instituțiile vor pierde fondurile necheltuite în primul trimestru, că o persoană va mai putea fi membru în maximum două consilii de administrație, iar înființarea Agenției pentru Calitatea și Marketingul Produselor Agroalimentare se va amâna pentru anul viitor.