Șefii companiilor de stat nu au trimis nici până acum planurile de restructurare și reformare cerute de premierul Florin Cîțu și în baza cărora firmele ar trebui să primească subvențiile de la stat în 2021. Șeful Guvernului a declarat în acest context că dacă nu va primi planurile, atunci în acest an vor beneficia de subvenții doar companiile profitabile.
Întrebat, luni, dacă a primit planurile de restructurare de la șefii companiilor de stat, prim-ministrul a răspuns: „Nu, nu și v-am spus că restructurarea se poate face în două feluri: ori vin ei cu un plan de restructurare ori facem cum am făcut anul trecut – limităm subvențiile numai către companiile care sunt profitabile și altele trebuie să vină cu planul de restructurare”.
La începutul anului, tot în contextul elaborării bugetului de stat pe 2021, Cîțu anunțase că firmele de stat care înregistrează pierderi vor primi bani de la bugetul de stat numai în baza unui plan de restructurare sau reformă. „Companiile de stat cu pierderi primesc resurse de la buget DOAR în baza unui plan de restructurare/reformă. Vă spun clar tuturor. Fiecare proces de restructurare pe care îl voi dispune o să fie monitorizat și judecat în guvern”, spunea Cîțu, pe 4 ianuarie.
Tot la acea vreme, premierul a spus că le va cere miniștrilor să prezinte trimestrial stadiul de implementare al acestor planuri. „Planul de restructuare/reformă pentru companiile de stat cu pierderi reprezintă unul din indicatorii folosiți de mine la evaluarea miniștrilor”, mai punctase el atunci.
Sâmbătă, prim-ministrul a afirmat că bugetul pentru 2021 porneşte de la criteriul „fără risipa banului public”. Potrivit acestuia, cheltuiele de la bugetul de stat cu subvențiile s-au dublat în patru ani, fără ca acest lucru să se reflecte în performanța companiilor.
„Sunt acele companii de stat care au pierderi de ani de zile. Trebuie să spunem stop. Ajunge! Aici oprim bătaia de joc asupra banului public. Cheltuielile cu subvenţiile, s-au dublat şi acestea în perioada 2016-2020, dar nu am văzut o performanţă mai bună a acestor companii, din contră, am văzut adâncirea pierderilor Companiile de stat care au pierderi trebuie să vină cu un program de restructurare dacă vor să mai fie susținute”, a mai spus Cîțu atunci.
Premierul a dat apoi exemplul TAROM: „Uitaţi-vă la Tarom, se restructurează, primeşte finanţare în continuare şi, la un moment dat, o să fie şi pe profit. Aşa vom face cu toate companiile de stat”.
Cîțu a admis că e posibil ca unele dintre aceste companii „să nu supraviețuiască sau unii dintre managerii care au administrat prost aceste companii să nu supraviețuiască”, dar „acesta este prețul pe care trebuie să-l plătim dacă vrem să mergem mai departe”.
Luni, prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat că mult așteptata lege a bugetului pe acesta an a fost finalizată și să va fi pusă în dezbatere publică cel târziu miercuri dimineață. România trebuie să se încadreze într-un deficit bugetar de circa 7%.