Cum se apără Liviu Pop, după ce Facebook a șters paginile unor apropiați ai PSD pentru manipularea opiniei publice
Senatorul social-democrat Liviu Pop a reacționat la auzul veștii că Facebook a șters 31 de pagini și conturi, care distribuiau știri partizane în favoarea PSD. „Foarte bine că le-au închis”, susține demnitarul.
Așadar, Facebook a anunțat, joi, că a eliminat patru pagini, 26 conturi de Facebook și un grup din România, care făceau parte dintr-o rețea ce opera în țara noastră prin conturi false, dar și reale create de apropiați ai PSD. (Detalii AICI)
„Foarte bine că le-au închis. Să mai închidă și pe cei care toată ziua numai multiplică amenințări, injurii, pentru că dacă au închis pagini care promovează lucruri bune, au făcut o greșeală. Sunt sute de conturi false, eu am 6.000 blocați, care sunt conturi false”, a spus Liviu Pop, la Digi 24.
Întrebat cum și-a dat seama că sunt false, senatorul social-democrat a explicat că, prin accesarea contului, are câteva elemente după care se orientează.
„Simplu. Intri pe contul lui și se văd două trei elemente care spun clar că e cont fals. Ba mai mult, există o procedură de falsificare cu cartelă, se face un set de 10-15 cartele, pe care se gestionează între ele și, automat, se dau mesaje de pe acele cartele”, a răspuns acesta.
Întrebat de ce nu a reclamat paginile pe care le consideră ca fiind false, Liviu Pop a fost la fel de tranșant, aruncând o serie
„Prefer să blochez și să stau liniștit. Sunt, din păcate, în mediul online foarte multe persoane care folosesc injurii și amenință și pun etichetă, fără să se gândească că pe aceste pagini pot intra copii, tineri sau chiar părinții lor. E chestiunea celor 7 ani de acasă, până la urmă”, a adăugat Liviu Pop.