Deputata USR Cristina Prună a declarat miercuri, pentru B1 TV, că USR este într-o ușoară creștere în preferințele românilor și că „evident, noi putem face lucrurile mult mai bine, să vorbim mai bine cu electoratul”.
Precizările sale au fost făcute în contextul în care o analiză INSCOP a arătat că AUR a înregistrat cea mai mare creștere în sondaje în perioada iunie 2021 – iunie 2023, pe când PNL a avut cea mai drastică scădere. USR a stagnat în aproape toată perioada, dar a început să crească ușor anul acesta, ajungând la 12,7% în iunie. În aceeași lună, AUR a ajuns la 20,1%, PSD la 28,7%, iar PNL la 18%.
Cristina Prună a făcut declarațiile în cadrul emisiunii „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.
Tot acum, ea le-a răspuns celor care acuză USR că a adus în Parlament agresivitatea de astăzi a AUR.
O reacție mult mai dură la comparația între USR și AUR a avut președintele Uniunii Salvați România, Cătălin Drulă, în cadrul unei emisiuni „Actualitatea” de anul trecut, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.
„E o fotografie de moment, n-aș vrea să mă hazardez eu să explic cifrele respective, nu știu ce metodologie s-a folosit. Ideea e că, până la urmă, noi n-avem două partide la guvernare, să fim serioși… Avem un singur partid PSDNL. Poate în sondajele următoare o să le vedem cu un singur partid…
În ce privește evoluția noastră, suntem pe un trend de creștere. Evident, și noi putem să facem lucrurile mult mai bine, să vorbim mai bine cu electoratul. Am început să ieșim în stradă să vorbim cu oamenii. Nu că n-am ști care le sunt problemele, dar când vorbești cu ei afli niște povești despre nivelul de trai al fiecăruia și rămâi conectat la realitate. Asta vom face și în perioada următoare”, a declarat Cristina Prună, pentru B1 TV.
Aceasta a dat apoi un răspuns celor care susțin că USR a avut în trecut aceeași agresivitate pe care o manifestă azi AUR.
„Să vă spun diferența dintre USR și AUR. Noi aveam o atitudine de denunț a ceea ce se întâmpla atunci, modificarea Legilor Justiției, a Codurilor Penale, erau 600.000 de oameni în stradă care protestau, eram singurii care duceam vocea societății în Parlament, duceam pancartele oamenilor de la proteste în Parlament și încercăm să stopăm niște legi care ar fi absolvit de ani de pușcărie niște oameni. Ne aducem aminte de regimul Dragnea…
Ce vedem azi la AUR – și cu girul PSD și PNL, trebuie să recunoaștem acest lucru – această stare agresiune inclusiv a unor colegi din Parlament… Noi aveam acele proteste, dar nu am mers până la a agresa pe cineva. Cred că acum important e să facem opoziție și noi înțelegem opoziție prin proiecte de legi, alternative la ce face Guvernul. Acum am venit, de pildă, cu o listă în care spunem ce cheltuieli bugetare ar trebui tăiate”, a mai spus deputata USR.
O reacție mult mai dură pe subiect a avut președintele USR, Cătălin Drulă, într-o emisiune „Actualitatea” de anul trecut.
„La partidul liderului de galerie nu e nimic în spate. Noi ne cunoaștem între noi la Parlament, fiind acolo… Sunt doar niște vorbe meșteșugite și un live.
A doua diferență este că noi am promovat mereu un discurs democratic, civilizat, pașnic. Un om care recurge la violență, merge în zona fascismului, extremismului, a unei relații ambigue cu sângeroasa mișcare legionară care a ucis oameni i-a agățat în cârlige de abator… Despre cine vorbim??? Ce legătură este între asta – mă scuzați că un pic sunt indignat – ce legătură este între asta și USR??? Nu e absolut nicio legătură!
Genul ăsta de comparații sunt aproape periculoase. (…) Niște oaameni care fac apologia… Unul dintre liderii AUR a amenințat un ministru și i-a spus: ”aveți noroc că nu suntem legionari, că altfel procedam altcumva”. Cum altcumva? Împușcându-l în cap cum i s-a întâmplat lui Armand Călinescu.
Deci niște oameni care fac apologia crimei…. Ne-a spus Georgică de la galerie că așa era cu crime pe vreme aia. Deci oameni care fac apologia crimei și a violenței. Zicea ”trebuia să-l bat pe ministru”.
Deci asta e doar hienism, sunt doar niște hiene care se hrănesc din supărarea oamenilor. Oamenii sunt pe bună dreptate supărați, avem inflație mare, avem facturi mari, am trăit o perioadă tulbure asta cu pandemia. (…) Am trăit o perioadă traumantică cum n-a mai fost de 100 de ani și din apele astea tulburi, ajutați și de PSD…
Niciodată nu a avut USR, care are un discurs civilizat și argumentat o asemenea platformă cum are dl Simion. Dl Simion e deja stăpân pe microfonul de la Camera Deputaților. Acolo sunt niște reguli, ai voie două minute… În toate democrațiile din lumea asta sunt reguli de accesare a microfonului în Parlament, iar dl Simion îl poartă ca un DJ…”, a afirmat Cătălin Drulă, la vremea repectivă, pentru B1 TV.
El a mai susținut atunci că PSD-iștii se folosesc de cei de la AUR în anumite voturi-cheie, o aluzie că AUR pozează în partid antisistem, dar votează cot la cot cu Sistemul când trebuie.
În declarații recente, Drulă a vorbit despre „componenta pro-rusă” a AUR și despre cum încearcă premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, să se folosească de George Simion pentru a ajunge președintele țării pe modelul Iliescu – Vadim.
Președintele USR se referise astfel la declarații făcute de George Simion, liderul AUR, tot pe B1 TV. Întrebat, anul trecut, despre fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, Simion a admis că acesta a fost un criminal, dar apoi a completat: „trăiau în niște perioade în care se omorau oameni, și mulți, adică Carol al II-lea, la fel, a fost un criminal. Eu am făcut (studii universitare despre) Crimele Comunismului și pot să vă zic despre ce a făcut Nicolae Ceaușescu în Vrancea sau în Bărăgan”.
Când i s-a atras atenția că persoane cu notorietate încep să se delimiteze de AUR tocmai din cauza unor astfel de poziționări, Simion a replicat: „Ei lăsați-mă cu astea… Ar trebui acum să mă delimitez și de Partidul Comunist, și de România Mare? Lăsați-mă în pace cu legionarii! Zelea Codreanu a murit, nu mă interesează, astea sunt din cărți”.
Iar Claudiu Târziu, fost copreședinte AUR, rămas lider în formațiune, a declarat tot anul trecut, la dezbaterea unei moțiuni simple a USR împotriva lui Virgil Popescu (PNL), atunci ministru al Energiei, că „dacă eram legionar, știți cum procedam, da? Așa, doar cu cuvintele”.
De asemenea, într-un comunicat tot de anul trecut, AUR a spus despre Holocaust că e o „temă minoră” și că introducerea studierii Holocaustului în programa școlară face parte din „acțiunea sistematică de subminare a calității învățământului din România”. Poziționarea AUR a fost dur criticată în spațiul public, inclusiv de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Ambasada Israelului și Ambasada Statelor Unite.