Cum poate fi suspendat Traian Băsescu din funcţie: Vezi ce prevede Constituţia României

Cum poate fi suspendat Traian Băsescu din funcţie: Vezi ce prevede Constituţia României

Preşedintele PNL şi co-preşedinte al USL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că uniunea în fruntea căreia se află va demara procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu în această săptămână. Procedura de suspendare implică mai mulţi paşi, începând cu o consultare a Curţii Constituţionale. Liderul liberal a anunţat deja că PArlamentul şi Guvernul poate revoca 6 judecători de la CCR şi că USL lucrează la acest aspect. Suspendarea se poate dovedi, însă, a fi un eşec, aşa cum s-a întâmplat în 2007, când preşedintele Traian Băsescu şi-a păstrat mandatul datorită unui rezultat favorabil la referendumul organizat în acest sens.

Potrivit Articolului 95, alineatul 1 al Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.”  

Potrivit alin. 2, propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.”

Alineatul 3 prevede că „dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

Conform Articolului 98 din Constituţie, „dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.”

Cum este acuzat preşedintele de înaltă trădare

Motivele invocate de Crin Antonescu pentru suspendare ar fi „atât politice, cât şi juridice”. „La motivele juridice se încadrează nerespectarea Constituţiei. Politic Traian Băsescu este acuzat de obstrucţionarea activităţii Guvernului. Dacă acesta va fi motivul supendării, Băsescu va fi acuzat de înaltă trădare„, a spus Antonescu, luni seară, la Antena 3.

În Art. 96, alin. 1 al Constituţiei se arată: Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare”.

„(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept.

(4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.”

Suspendarea din 2007

Procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu a fost declanşată şi în anul 2007. PSD a sesizat CCR pe 12 februarie 2007 în legătură cu iniţierea procedurii. Pe 28 februarie, Parlamentul a aprobat înfiinţarea unei comisii de anchetă privind suspendarea lui Băsescu. Preşedintele comisiei a fost preşedintele de atunci al PC, Dan Voiculescu.

Raportul elaborat de comisia condusă de Voiculescu a stabilit, pe 21 martie, că şeful statului a încălcat Constituţia şi a fost implicat în fapte de natură penală. Pe 5 aprilie, însă, Curtea Constituţională a stabilit, cu majoritate de voturi, că propunerea de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu se referă la actecare nu pot fi calificate drept încălcări grave, de natură să determine suspendarea din funcție. Astfel, avizul dat de CCR a fost unul negativ.

Decizia Curții a fost, însă, doar consultativă pentru Parlament, astfel că, pe 19 aprilie, Parlamentul a votat cererea de suspendare pe motiv de neconstituţionalitate. Decizia a fost luată cu 322 de voturi pentru, 108 împotrivă și 10 abțineri.

Referendumul privind suspendarea a avut loc pe 19 mai 2007. Întrebarea adresată populaţiei a fost: „Sunteți de acord cu demiterea Președintelui României, domnul Traian Băsescu?”, răspunsurile fiind fie „NU”, fie „DA” Peste 8 milioane de oameni au ieşit atunci la vot, rezultatul fiind de 74,48% împotriva suspendării şi 24,75% în favoarea ei. Astfel, preşedintele Traian Băsescu a rămas în funcţie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”