Cum justifică premierul Dăncilă repatrierea rezervei de aur de la Londra
Premierul Viorica Dăncilă consideră că menținerea rezervei de aur la Londra nu se mai justifică, și susține că mai multe state europene adoptă măsuri similare în această perioadă, potrivit stiripesurse.ro.
„România are cu totul altă situaţie economică şi poziţie internaţională faţă de anii 1999-2002, când a fost făcut transferul ceor 61 de tone de aur la Londra. România este credibilă, are solvabilitate mult mai consistentă, mai solidă faţă de acum 19 ani. Suntem stat membru al UE şi NATO, avem o economie de piaţă funcţională, avem o creştere economică robustă şi susţinută an de an şi am una dintre cele mai mici datorii publice. România are rezerve internaţionale consistente – aproximativ 32 de miliarde de euro – constituite la nivelul BNR, din care rezerva aur înseamnă doar 3,8 miliarde euro. Prin urmare, menţinerea unor rezerve de aur consistente păstrate în afara ţării nu se mai justifică. România vrea să facă exact acelaşi lucru pe care l-au făcut deja sau urmează să îl facă alte state: Germania, Austria, Belgia, Olanda sau Elveţia. Atunci preşedintele ar trebui să acuze şi aceste state pentru că fac acelaşi lucru”, a declarat Dăncilă, la Bruxelles, într-o intervenție pentruAntena 3.
Declarația vine în contextul în care Liviu Dragnea și senatorul social-democrat Șerban Nicolae au depus recent în Parlament un proiect prin care Banca Naţională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate, respectiv peste 56 de tone de aur, după cum reiese din datele actuale. Mai exact, proiectul de lege depus miercuri vizează modificarea şi completarea Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României.