Cum îl descria acum doi ani un istoric austriac pe Călin Georgescu: „El se pune în scenă cu un limbaj clar neolegionar”

Publicat: 25 11. 2024, 10:15
Foto: Facebook @ Călin Georgescu

În urmă cu doi ani, istoricul austriac Oliver Jens Schmitt l-a descris pe Călin Georgescu, în cadrul unui interviu acordat jurnalistei Magda Grădinaru, de la ziare.com.

Cum a fost descris Călin Georgescu

„Subestimat de public, dar foarte prezent în mediile provinciale, este liderul autoproclamat al Mișcării pământul strămoșesc, Călin Georgescu. El se pune în scenă cu un limbaj clar neolegionar; imită chiar și modul lent de a vorbi al lui Codreanu; mișcarea sa folosește clar simbolistica neolegionară, cum ar fi culoarea verde, și se distinge prin strategii legionare, cum ar fi taberele de muncă, care sunt prezentate în mod mediatic. Mișcarea lui Georgescu este susținută de cunoscuți reprezentanți ai taberei naționaliste, printre care și vicepreședintele Academiei Române, Victor Voicu”, l-a descris istoricul Oliver Jens Schmitt, autorul mai multor cărți și studii despre extrema dreaptă românească interbelică, conform hotnews.ro. 

Ce îl diferențiază pe Georgescu de Simion

„Spre deosebire de Simion, Georgescu se prezintă ca un lider hotărât „pentru neam și țară”, călăuzit de Dumnezeu. Acest limbaj corespunde cu dicțiunea Legiunii, care este chiar mai clară la Georgescu decât în AUR”, a adăugat acesta.

Călin Georgescu are cele mai mari șanse la turul doi al alegerilor prezidențiale din 8 decembrie, clasându-se în pe primul loc la rezultatele parțiale din 24 noiembrie. Georgescu a apărut abia în ultimele săptămâni în sondaje, însă niciodată nu a avut mai mult de 10%.