Adrian Chesnoiu a explicat cum au crescut prețurile la alimentele din România. Ministrul Agriculturii spune că scumpirile la energie și gaz au creat „bulgărele de zăpadă” care s-a rostogolit și a condus la efectele din prezent.
Scumpirile la alimente sunt doar o consecință a prețurilor care au crescut la energie și al carburanți, după cum a explicat ministrul, la Digi 24.
Adrian Chesnoiu a explicat cum și mai ales de ce au crescut prețurile la mâncare în ultima perioadă, în România.
„Cifrele anunțate azi privind inflația sunt rezultatul a ce spuneam că se va întâmpla în urmă cu doi ani, când au început să crească prețurile la gaze și energie, era evident că vor lovi undeva.
Creșterea prețurilor la energie și gaz a creat bulgărele de zăpadă care s-a rostogolit. Să ne uităm cât era prețul materiilor prime anul trecut și cât e acum.
Toate au ridicat costul produselor finite și s-au înregistrat aceste majorări”, a declarat ministrul Agriculturii, la Digi 24.
Adrian Chesnoiu a explicat că în perioada următoare, pe piața românească vor intra produsele din producția internă, iar în mediul rural oamenii vor putea folosit și produsele din gospodăria proprie.
Adrian Chesnoiu a vorbit și despre o serie de strategii ce se află în prezent în proces de implementare la Ministerul Agriculturii.
Totodată, ministrul Agriculturii a vorbit despre faptul că în bugetul pentru 2022, au fost alocate15 milioane de lei pentru producătorii de cartofi, struguri de masă, dar și pentru zootehnie și zona vegetală.
„În bugetul Ministerului Agriculturii putem să prindem sumele necesare, ca programele derulate să mențină nivelul de producție, pentru că dacă pe lângă acești factori externi care fac prețul produsului adăugăm și scăderea de producție a materiilor prime, presiunea va fi mai mare pe produsele finite. Programele sunt în implementare
Cartofii au fost una din bazele de plecare în analiza făcută când am elaborat bugetul pentru 2022, am alocat 15 milioane de lei pentru producătorii de cartofi, și pentru struguri de masă, zootehnie sau zona vegetală”, a mai declarat Adrian Chesnoiu, pentru sursa citată mai sus.
În ceea ce privește prețul cartofilor, ministrul Chesnoi le dă asigurări românilor că va exista un stoc suficient pentru toată lumea, însă lipsesc depozitele necesare ca materia primă să poată fi depozitată.