Cum comentează Vasile Dîncu numirea sa în funcția de ministru al MApN. Oficialul PSD nu are experiență în structurile militare

Cum comentează Vasile Dîncu numirea sa în funcția de ministru al MApN. Oficialul PSD nu are experiență în structurile militare
Vasile Dîncu, lider PSD

Marți, 23 noiembrie, Vasile Dîncu a vorbit pentru B1 TV, în emisiunea „Actualitatea”, despre organizarea viitoarei alianțe de guvernare, respectiv a comentat pe marginea controverselor legate de numirea sa în funcția de ministru la Apărare.

PSD și PNL încă nu și-au dat acordul cu privire la schimbarea premierului în cadrul guvernării rotative. Primul premier al alianței va fi Nicolae Ciucă. Teoretic, al doilea va fi de la PSD, însă data nu a fost încă stabilită și la nivel formal, în baza unui angajament scris.

„În momentul acesta am terminat protocolul alianței. Am convenit să lăsăm la un nivel de principii. Vom avea un protocol de colaborare care va cuprinde toate aceste situații. Nu am apucat să vorbim despre toate detaliile, ne-a surprins și pe noi presa. Trebuie formalizate unele lucruri”, a declarat Vasile Dîncu, pentru B1 TV.

Explicația lui Vasile Dîncu

De asemenea, sociologul din PSD a comentat și nominalizarea sa pentru funcția de ministru al Apărării. Dîncu nu are în spate o carieră militară și crede că lipsa experienței în cadrul structurilor MApN nu reprezintă un dezavantaj.

„(…) Există ceea ce se poate numi un parteneriat civilo-militar. Unii îl numesc un control al civililor pentru militari. Mi se pare cam dur, dar așa scrie în regulamentul NATO”, a mai transmis Vasile Dîncu.

Marți, și Nicolae Ciucă a fost provocat să comenteze propunerea lui Dîncu la Apărare. Generalul în rezervă a fost mai degrabă evaziv.

„Aici discutăm despre atribuțiile ministrului la nivelul MAPN. Trebuie să prevaleze activitățile de management. Ceea ce este specific pentru MAPN este că e atât de bine ‘procedurat’, încât poate fi ușor de condus”, a opinat Ciucă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:13 - Alegeri prezidențiale 2024: 34 de sancțiuni date de Poliție în ziua votului: 7 amenzi în valoare de 11.700 de lei și 27 de avertismente
16:09 - Tudor Chirilă: „Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. Dar trebuie să mergem la vot. Și să votăm pentru un dezastru cât mai mic”
15:58 - Scandal cu amenințări între membrii unei secții de votare din Capitală. Poliția efectuează cercetări. De la ce ar fi pornit totul
15:43 - Familia lui Gabriel Cotabiță a dat ultimele detalii cu privire la locul unde va fi depus trupul artistului: „Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați”
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”