Cum a decurs discuţia de la Cotroceni dintre Ludovic Orban şi Klaus Iohannis: Liderul PNL i-a spus şefului statului că va demisiona şi de la conducerea partidului, dar preşedintele a insistat să nu plece, pentru a evita acum o luptă internă pentru putere
Ludovic Orban a declarat, luni seară, că își depune mandatul de prim-ministru. Cu câteva ore înainte de anunț, liderul liberalilor a purtat o discuție cu președintele Klaus Iohannis, ocazie cu care l-a informat că vrea să demisioneze atât din funcția de premier, cât și din cea de președinte al PNL.
Surse apropiate discuţiilor au declarat pentru B1.ro că, la această întâlnire, șeful statului l-a rugat pe premier să să nu plece şi de la conducerea partidului, pentru că astfel ar putea declanșa o luptă internă pentru putere.
Potrivit surselor citate, Ludovic Orban ar fi insistat, spunându-i președintelui Klaus Iohannis că vrea să iasă din această situație cu capul sus, astfel că este nevoit să renunțe și la funcția de președinte de partid. Preşedintele însă a susţinut că este nevoie ca Orban să rămână în fruntea PNL, pentru echilibru şi pentru a putea conduce negocierile post-alegeri.
Ludovic Orban şi-a depus luni seara mandatul de premier
„România are nevoie de un guvern responsabil, de un guvern care să reprezinte voința cetățenilor români care își doresc modernizarea României, dezvoltarea României și decizia mea de astăzi vreau să arate un lucru foarte clar, că nu mă cramponez de funcția de prim-ministru, că negocierile care vor urma trebuie să ducă la un guvern format din formațiunile politice de centru-dreapta care susțin cu claritate orientarea euroatlantică a României și care vor cu adevărat să utilizeze toate resursele pe care le va avea România la dispoziție, și de asemenea să fructifice oportunitățile pentru a putea să crească calitatea vieții pentru fiecare dintre cetățenii români”, a spus Ludovic Orban luni seară, în declarația prin care a anunțat că își depune mandatul de premier.
Mandatul lui Ludovic Orban, marcat de pandemia de coronavirus
Mandatul de premier al lui Ludovic Orban a fost marcat de pandemia de coronavirus, care a conturat o situaţie globală extrem de grea pentru orice lider aflat la conducere. Cu toate acestea, Orban a reuşit să aducă partidului un scor istoric la alegerile locale, PNL obţinând cel mai mare număr de primari de până acum.
Şi la alegerile parlamentare scorul PNL este unul bun raportat la precedentele scrutinuri, dar de data aceasta a ratat pe puţin primul loc, adjudecat de PSD. În acest context, Ludovic Orban a decis să-şi depună mandatul, un gest rar în politica românească, unde aproape toţi liderii politici s-au cramponat mereu de putere.