PNL continuă să sprijine menținerea UDMR la guvernare după ce vicepremierul Kelemen Hunor și ministrul mediului Tanczos Barna au aplaudat și au susținut politica lui Viktor Orban în cadrul vizitei premierului Ungariei la Băile Tușnad, unde a ținut un discurs împotriva „amestecării” rasiale dintre europeni și non-europeni.
Premierul Nicolae Ciucă nu s-a grăbit să-i ceară public vicepremierului său în Guvernul României vreo explicație pentru susținerea discursurilor desprinse din retorica Kremlinului . Reacțiile timide ale premierului Ciucă pe această temă au întârziat să apară. De asemenea, liderii coaliției par să excludă orice discuție despre ieșirea UDMR de la guvernare.
Deși au trecut mai bine de două săptămâni de la declarațiile scandaloase ale premierului Ungariei și de la susținerea manifestată de liderii UDMR, în coaliție nu a existat nici până acum o discuție pe această temă, așa cum a recunoscut chiar premierul Ciucă:
„Nu am reuşit să mă văd cu domnul preşedinte Kelemen Hunor. Nu este un subiect pe care să-l fi discutat la telefon. Aşteptăm, aşa cum am discutat cu ceilalţi membri ai coaliţiei, să avem o şedinţă de coaliţie şi aceste clarificări să aibă loc în cadrul şedinţei”, a precizat Nicolae Ciucă, la sediul central al PNL, după o şedinţă a conducerii liberalilor.
Totodată, liderul PNL a făcut scut în jurul UDMR când a fost întrebat de jurnalişti dacă se poate vorbi despre ieşirea de la guvernare a UDMR în urma acestor declaraţii ale lui Kelemen Hunor. „Vă rog să ne daţi voie să aibă loc această şedinţă, să avem clarificări. Este clar că astfel de derapaje de retorică şi chiar ideologice nu au ce să caute într-un context atât de sensibil”, a mai răspuns Nicolae Ciucă.
Pentru a ține în brațe UDMR la guvernare, liberalii par să încalce chiar mesajele transmise de la Cotroceni, având în vedere că Klaus Iohannis a precizat că este nevoie de o discuție în coaliție despre poziția adoptată de liderii UDMR.
„Eu cred că este nevoie de clarificări publice din partea UDMR, fiindcă la acel eveniment a fost prezentă o parte semnificativă din conducerea şi din rândul UDMR. Ei vor trebui să explice dacă au fost de acord cu conţinutul acelui discurs pe care l-au aplaudat, ceea ce ar fi extrem de complicat, sau dacă nu au înţeles despre ce se vorbeşte şi au aplaudat pur şi simplu generic personajul care a ţinut discursul. Oricare ar fi explicaţia, ea trebuie să existe şi cred că trebuie să existe o discuţie clarificatoare inclusiv în coaliţia de guvernare”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, la conferinţa de presă comună cu omologul din Republica Moldova, Maia Sandu.
Nici măcar solicitările lui Marcel Ciolacu nu par să aibă vreun efect în rândul liberalilor. Discuțiile despre poziția UDMR au fost blocate deocamdată pe motiv de COVID. Nu este de mirare în aceste condiții că Kelemen Hunor nu vede o problemă în Coaliție.
În scandalul generat de premierul maghiar, PSD şi PNL au cerut socoteală UDMR, dar cu jumătate de gură. De la începutul scandalului niciun președinte de partid nu a dorit să intre în coliziune frontală cu UDMR.
Cinci zile au fost necesare pentru ca un lider al coaliţiei să ia atitudine faţă de declaraţiile anti-UE, anti-NATO şi rasiste ale lui Viktor Orban. Marcel Ciolacu a fost primul care s-a exprimat pe această temă.
„O să avem o discuţie în cadrul coaliţiei. Declaraţia a fost jignitoare la toată lumea. Nu a fost o jignire adusă în special românilor. Mi-aş fi dorit să nu fie făcută pe teritoriul României, dar indiferent, putea să o facă şi pe Himalaya, efectele sunt aceleaşi, ale tale ca şi om politic“, a afirmat Ciolacu, întrebat de jurnalişti într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, despre declaraţiile lui Viktor Orban.
Întrebat dacă a avut o discuţie pe acest subiect cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, Ciolacu a subliniat că se aştepta ca acesta să aibă o reacţie.
„Nu am avut. Eu mă aşteptam de la domnul Kelemen Hunor să aibă o reacţie, dânsul, personală, imediată după o astfel de declaraţie”, a subliniat Ciolacu.
Prins la declaraţii într-o vizită realizată în judeţul Alba, Nicolae Ciucă a menajat total UDMR.
„Românii sunt un popor primitor şi s-a văzut asta în contextul războiului de la graniţă. România e percepută ca o ţară unde trăiesc laolaltă mai multe etnii şi trăiesc bine, în linişte, în pace. Astfel de declaraţii nedorite nu îşi au locul într-o Europă unde 27 de ţări trăiesc în pace şi prosperitate. Aici, din inima Ardealului, doresc să întăresc mesajul meu pentru toleranţă, pentru înţelepciune, solidaritate, respectarea valorilor europene şi am convingerea că noi toţi, uitându-ne în istorie, putem înţelege că ceea ce ne uneşte e mai puternic, decât ce ne dezbină”, a fost tot ce a spus Ciucă, înainte de a închide subiectul.
După discursul rasist, anti-UE și anti-NATO al premierului Ungariei care a adus, fără îndoială, la Băile Tușnad retorica Kremlinului, Kelemen Hunor l-a apărat pe Viktor Orban.
„Îl cunosc de foarte mult timp pe Orbán Viktor, am discutat pe îndelete cu el de mai multe ori şi susţin ferm că Orbán Viktor nu are în el nici o picătură de rasism”, a declarat liderul UDMR pentru publicația de limbă maghiară maszol.ro.
„Suntem dispuși să ne amestecăm unii cu alții, dar nu vrem să devenim o rasă mixtă, motiv pentru care am luptat la Nándorfehérvár, de aceea i-am oprit pe turci la Viena și, dacă nu mă înșel, de aceea francezii i-au oprit pe arabi la Poitiers în trecut”. Această declarație a lui Orban a stârnit reacții imediate de condamnare de la Washington la Bruxelles. De la București, președintele Klaus Iohannis a calificat discursul premierului ungar ca inadmisibil și a cerut explicații UDMR ai cărei reprezentanți au fost la Băile Tușnad și au aplaudat intervenția lui Viktor Orban.
Kelemen a avut si de această dată un răspuns. „Amestecul interrasial” este „un subiect de suflet”, declarațiile lui Orban au fost scoase din context și, dacă ar căuta și Platon, ar putea fi calificat rasist.
Cât privește aplauzele udemeriste, Kelemen Hunor a venit cu o teorie ilară: „e ceva firesc, dacă te duci la un astfel de eveniment aplauzi şi dacă ai fost de acord, şi dacă n-ai fost de acord”.