Cu ce se mai ocupă Iohannis în plin scandal al plagiatelor, cu un eșec în ”dosarul Schengen” și un război la graniță: L-a decorat pe şeful Statului Major al Apărării din Canada / Președintele a avut 7 evenimente toată luna

Cu ce se mai ocupă Iohannis în plin scandal al plagiatelor, cu un eșec în ”dosarul Schengen” și un război la graniță: L-a decorat pe şeful Statului Major al Apărării din Canada / Președintele a avut 7 evenimente toată luna
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, mai multe decrete de decorare, precum și câteva de eliberare din funcție a unor magistrați. Pe site-ul Administrației Prezidențiale nu mai figurează niciun eveniment pe agenda lui Iohannis din 27 ianuarie. De altfel, șeful statului a participat la doar șapte evenimente în toată această lună.

Între timp, restul statelor din estul UE, mai puțin Ungaria, se chinuie să convingă aliații vestici să ajute militar mai mult Ucraina, Republica Moldova se confruntă practic cu un atac hibrid din partea Rusiei, românii fac față tot mai greu inflației, scumpirilor și facturilor tot mai mari, am ratat intrarea în Schengen, un eșec major de politică externă (principalul atribut constituțional al președintelui), iar coaliția de guvernare de la București, creată chiar de Iohannis, e zguduită de mai multe scandaluri.

Lipsa de reacție a lui Iohannis nu a trecut neobservată, iar tăcerea mai ales pe subiectul plagiatelor de care sunt acuzați premierul Nicolae Ciucă și ministrul Lucian Bode, ambii de la PNL, e de-a dreptul asurzitoare. O reacție a președintelui încă e așteptată, mai ales că acesta a susținut în trecut că politicienii acuzați de plagiat ar trebui să se retragă din viața politică. Mai mult, Iohannis a prezentat programul „România Educată” ca fiind proiectul său de suflet.

„Oriunde în lume dacă cineva dintre politicieni e prins că a copiat și numai trei rânduri și a plagiat e obligat prin clasa politică să se retragă din politică. La noi, unul dintre ei vrea să fie președintele României”, declara Klaus Iohannis, în dezbaterea organizată de B1 TV în campania pentru prezidențialele din 2014.

Ce decrete a semnat Iohannis marți

Marți, președintele Klaus Iohannis a semnat decretele prin care au fost decorați Stere Tănase, Dana Grigorcea, Fundaţia Botnar, Antonia Isabella Frick, Pascal Praz și Ana-Gabriela Mateiu. De asemenea, a fost decorat și generalul Wayne Eyre, Şeful Statului Major al Apărării din Canada.

Totodată, președintele a semnat trei decrete prin care au fost eliberați din funcție, prin pensionare, doi procurori și o judecător.

Iohannis a participat la 7 evenimente în toată luna ianuarie

În total, potrivit site-ului Administrației Prezidențiale, șeful statului a avut luna aceasta fix șapte evenimente:

  • ședința de constituire a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM),
  • o ceremonie cu ocazia Zilei Culturii Naţionale,
  • întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România,
  • primirea unor ambasadori străini cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare,
  • ceremonia organizată cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române,
  • primirea viceprim-ministrului Regatului Țărilor de Jos,
  • primirea ministrului pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze.
Urmăriți B1TV.ro și pe
`