Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat luni, după o discuție cu liderii de sindicate din Educație, că aceștia au înțeles marja în care trebuie să se încadreze cu majorările salariale din învățământ în 2024. Propunerea e de +13% în ianuarie și +7% în iunie.
Premierul a afirmat că anul viitor „va fi un buget record pentru Educaţie, 4,1% din PIB” și că „sunt aproape 12 miliarde de lei, numai din PNRR, investiţii în infrastructrură”.
Cât despre salariile profesorilor, Ciolacu a punctat că „ne-am ţinut promisiunea, au înţeles şi dânşii (liderii de sindicat) marjele în care ne putem încadra”.
„E o ofertă cât se poate de respectuoasă faţă de categoria pe care o reprezintă, cât se poate de corectă, ţinând seama de salarizarea foarte joasă pe care o aveau”, a mai declarat Marcel Ciolacu, la Digi24.
Tot luni, acesta a vorbit despre un buget record pentru Educație în 2024: „Este cel mai mare buget pe investiţii din istoria României. Avem un buget iarăşi istoric la Educaţie de 4,1%, deci o mărire de 60% a bugetului pe Educaţie. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că avem fonduri europene prinse în PNRR şi în exerciţiul financiar actual de aproape 12 miliarde, în acest moment, sunt cele mai mari investiţii în sistemul de educaţie în şcoli, în toată infrastructura”.
După negocierile de la Guvern, Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), a declarat că bugetul Educaţiei va creşte cu 6 miliarde de lei în 2024, bani care vor fi folosiţi pentru creșterea cu 20% a salariilor din sistemul de învăţământ.
„Cu ceea ce se va întâmpla anul viitor şi în 2025 vom avea o creştere peste cea prognozată în timpul grevei”, a punctat el.
La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că în 2024 creşterea salarială din învăţământ e „chiar mai mult decât ce am discutat iniţial”.