Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat, joi, la emisiunea „Sub semnul întrebării” difuzată de B1 TV, că premierul Victor Ponta a spus că va demisiona dacă se va dovedi că a plagiat doar fiindcă și-a asigurat un verdict favorabil.
„Faptul că Ponta a declarat pentru El Pais că își va demisia dacă se dovedește plagiatul este pentru mine un indiciu clar că Ponta s-a asigurat de un verdict ințelept din partea Comisiei de Etică„, a spus CTP.
Vezi AICI declarațiile premierului din El Pais.
Jurnalistul a adăugat că nu îl crede pe premier capabil de astfel de gesturi de onoare și că atitudinea sa s-a schimbat dramatic, de la debutul scandalului.
„Un om care poate să-și susțină cauza într-un caz de plagiat primitiv ca al domnului Ponta este capabil de astfel de gesturi. Nu-l cred pe Ponta capabil de vreun gest de onoare, schimbarea este la 180 de grade. Mai întâi a spus că nu ține la titlul la doctor, acum și-a schimbat atitudinea„, a încheiat Cristian Tudor Popescu.