CTP: Crin Antonescu, singurul candidat care poate să ia voturi atât de la PSD, cât și de la PNL, cât și de la alte partide. O singură problemă aveam cu el (VIDEO)
Crin Antonescu este singurul candidat la Președinția României care poate să ia voturi atât de la PSD, cât și de la PNL, cât și de la alte partide, s-a arătat de părere Cristian Tudor Popescu, luni, la Știrile B1 TV prezentate de Andreea Moraru.
CTP, pe B1 TV, despre Crin Antonescu
„Domnul Crin Antonescu are o mare «calitate», care nu-i aparține (…), e foarte importantă. Este singurul candidat la Președinție care poate să ia voturi atât de la PSD, cât și de la PNL, cât și de la alte partide, și în special de la PSD. (…) Este o soluție. După părerea mea, Crin Antonescu poate lua un număr consistent de voturi. N-am unde să știu dacă o să câștige”, a declarat Cristian Tudor Popescu.
„În orice caz, are multă experiență ca politician, e un om pe care poți să te bazezi, deci nu cred că e o alegere (…) de tip Cîrstoiu, acel candidat doctor de la Primăria Capitalei al PSD și PNL, nici vorbă de așa ceva. Domnul Antonescu este un politician foarte bun”, a adăugat gazetarul.
„O singură problemă îmi amintesc că aveam cu el și îl criticam pentru asta. Domne`, pe vremea aceea dormea până la ore cam târzii ale dimineții domnul Antonescu, nu știu ce făcea noaptea, dar era vestit”, a mai spus CTP.