CSM Oradea, medalie de bronz în Liga Naţională de baschet masculin

Publicat: 23 05. 2013, 22:59

Echipa de baschet masculin CSM Oradea a câştigat, joi, pe teren propriu, medalia de bronz a Ligii Naţionale, după ce a învins formaţia Gaz Metan Mediaş, cu scorul de 88-83 (40-46), în meciul decisiv, al treilea, al finalei mici.

Marcatori:

CSM Oradea – Pesici 18 puncte, Franklin 17, Stefanovici 14, Dillon 13, Comagici 11, Ţibîrnă 7, Marici 5, Lupusavei 3;

Gaz Metan Mediaş – Mitchell 20 puncte, Mladenovici 13, Shiloh 13, Nicoară 13, Krstanovici 10, Mandache 7, Ivanovici 5, Lilov 2.

În finala mare se duelează echipele BC Mureş şi CSU Ploieşti, în sistemul „cel mai bun din şapte meciuri”, scorul general fiind 1-1. Meciurile 3-4 sunt programate la Ploieşti, în 25 şi 26 mai.