CSM, motivare pentru avizul negativ în cazul șefiei Parchetului General și DNA: Irimie nu cunoște instituțiile UE, Nițu are rezistență scăzută la stres

CSM, motivare pentru avizul negativ în cazul șefiei Parchetului General și DNA: Irimie nu cunoște instituțiile UE, Nițu are rezistență scăzută la stres

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis, luni, ministrului Justiţiei hotărârile de respingere a candidaturilor pentru funcţiile de procuror general al României şi şef al DNA. În document se arată că Ioan Irimie nu cunoaşte instituţiile UE, iar Tiberiu Niţu are o rezistenţă scăzută la stres.

„Consiliul Superior al Magistraturii a transmis ministrului Justiţiei hotărârea 422 şi hotărârea 423 a Secţiei pentru Procurori din 22 noiembrie 2012, privind avizarea negativă a propunerilor de numire în funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, informează, luni, CSM.

„Domnul procuror Ioan Irimie nu cunoaște instituțiile Uniunii Europene, făcând confuzie între instituții atât sub aspect organizatoric, cât și din punct de vedere al atribuțiilor și al relațiilor cu alte organizații sau instituții naționale ori europene. Totodată, se observă și cunoașterea lacunară a realităților instituționale ale DNA de către candidat, ținând seama, de exemplu de lipsa unui răspuns satisfăcător privind rolul DNA în cadrul Grupului de state împotriva corupției (GRECO), precum și lipsa unei prezentări coerente și detaliate a modalităților concrete de colaborare cu Ministerul Justiției, CSM, Parlament, Ministerul Finanțelor Publice și alte instituții publice, inclusiv SRI sau alte instituții specializate”, se arată în motivarea judecătorilor.

Vezi AICI documentul întreg privind evaluarea lui Ioan Irimie.

De asemenea, CSM afirmă că Ioa Irimie dovedește o lipsă de viziune managerială privind organizarea și eficientizarea Direcției Naționale Anticorupție.

Despre Tiberiu Nițu, judecătorii spun că nu a dat dovadă de inițiativă în modernizarea managementului Ministerului Public, sau în abordarea strategică a conducerii acestuia.

„Din desfășurarea interviului, s-au sesizat în privința candidatului un autocontrol scăzut, o rezistență scăzută la stres, irascibilitate, o scăzută capacitate de mobilizare și adaptare la interviu, precum și o spontaneitate redusă”, mai spun judecătorii.

Vezi AICI documentul întreg privind evaluarea lui Tiberiu Nițu.

Potrivit regulamentului de numire a procurorilor şefi, avizul CSM este unul consultativ, decizia finală urmând să fie luată de preşedintele României, Traian Băsescu.

În urmă cu o săptămână, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a declarat că în cazul respingerii lui Tiberiu Niţu și Ioan Irimie pentru funcţiile de procuror general al României şi procuror şef al DNA, ”probabil” îi va desemna pe următorii doi în ordinea nominalizărilor pe care le-a făcut. (Detalii AICI)

Astfel, în cazul unui refuz, este posibil ca Elena Hach să fie propusă ca procuror general al României, iar Claudiu Dumitrescu ca procuror şef al DNA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`