CSM a trimis o scrisoare Camerei Deputaţilor în legătură cu modificările la Codul Penal

Publicat: 16 12. 2013, 17:42

Conducerea Camerei Deputaţilor a primit o scrisoare din partea CSM privind obiecţiile la modificările la Codul Penal.

În scrisoarea CSM se arată că modificările la Codul Penal sunt lipsite de fundamentare şi de oportunitate.

„Am trimis scrisoarea Comisiei juridice pentru a formula un punct de vedere şi pentru ca să avem un dialog cu CSM. Voi deschide un dialog cu CSM. Tot ce spune CSM trebuie luat în vedere, trebuie analizat şi discutat pe textele de lege”, a spus Zgonea, potrivit Mediafax.

Valeriu Zgonea a susţinut că CSM a fost consultat când a fost vorba despre modificările legate de sistem, pentru că altfel, CSM ar fi trebuit să emită opinii pentru toate proiectele de lege din Parlament.