CSM a cerut Inspecției Juridice să facă o anchetă privind atacurile Antena 3 împotriva magistraților

Publicat: 07 06. 2013, 14:44

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a cerut, vineri, Inspecției Juridice să demareze o anchetă privind atacurile pe care canalul Antena 3 le-a avut la adresa unor instituţii ale sistemului judiciar şi a unor magistraţi, potrivit Mediafax.

Astăzi, 7 iunie 2013, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei, ca urmare a declanşării, începând cu data de 30 mai 2013, de către Trustul INTACT, în special prin intermediul emisiunilor postului de televiziune «Antena 3», a unei campanii susţinute, agresive şi cu depăşirea oricăror reglementări şi standarde în materia libertăţii de exprimare, împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar, precum şi împotriva unor magistraţi, în legătură cu activităţile desfăşurate în cadrul procedurii penale privind persoana inculpatului Sorin Alexandrescu„, se arată într-un comunicat de presă al CSM.

Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, a fost acuzat că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV, spunându-i că altfel va fi făcută o anchetă jurnalistică în care se va arăta că a dat mită 3,5 milioane euro pentru a obţine drepturile de transmisie a unor televiziuni.