Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila a inaugurat spitalul modular de la Pipera. Acesta a anunțat că în seara de marți vor fi transferați primii pacienți în secția externă de la Pipera, iar personalul va fi asigurat de către Spitalul Victor Babeș din București.
„Structura este pregătită, personalul medical va fi asigurat de la Spitalul Babeș, vom face detașări. În seara aceasta începe transferul primilor pacienți pe Spitalul Modular din Pipera, urmând să lucrăm în zilele următoare pentru operaționalizarea, în continuare, a restului de paturi.
Mai avem 100 de concentratoare de oxigen, respectiv, din discuțiile cu primarul general al Capitalei, astăzi, în CGMB vor fi două proiect de Hotărâri de Consiliul Local care vor sprijini această operaționalizare în continuare, inclusiv o rectificare bugetară în sensul acoperirii unor cheltuieli necesare pentru acest spital”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, în timpul vizitei la Spitalul Modular Pipera.
Ministrul interimar al Sănătății nu a oferit detalii cu privire la spitalele din care vor veni pacienții COVID-19 la secția modulară de la Pipera. El a precizat că pacienții care vor fi internați în spitalul modular sunt cei care vor avea nevoie de tratament cu oxigen.
„Din acest moment Centrul Național de Coordonare a Intervenției va coordona transferul pacienților și ei vor decide de unde vin aceștia. Sunt pacienți care sunt deja evaluați din punct de vedere medical. Este vorba despre pacienți deja evaluați, inclusiv din punct de vedere al radiografiei. Ei vin în momentul în care noi deja știm că ei au nevoie de internare, în sensul în care au nevoie de oxigen.
Vor veni acești pacienți, nu cei care nu au nevoie de oxigen, pentru că spitalul în principal se bazează pe această formă necesară, cu oxigen”, a declarat ministrul Attila.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.