Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, şi-a prezentat, joi, demisia din funcţia pe care o deţinea în Cabinetul Boc. Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Ministerului Sănătăţii.
Cseke Attila a declarat că motivul pentru care a ales să îşi depună mandatul constă în faptul că Ministerul în fruntea căruia se afla a primit fonduri prea mici în urma rectificării bugetare. În plus, susţine fostul ministru, nu i s-a cerut punctul de vedere în privinţa rectificării, lucru pe care l-a calificat drept „extrem de grav”.
„Problema e de atitunde față de sistemul sanitar, că Sănătatea nu produce nimic, doar consumă. Este o atitudine pe care am văzut-o la Ministerul Finanțelor”, a spus Cseke Attila.
„Am reproșat că o consultare cu ministrul Sănătății pe partea cu rectifiarea bugetară nu a avut loc. Am cerut în mod oficial o întâlnire, nici aceasta nu a avut loc. Din punctul meu de vedere, o astfel de atitudine nu este de tolerat”, a mai spus acesta.
Fostul ministru a subliniat faptul că abia miercuri, la ora 14.00, a primit proiectul rectificării bugetare, fără să fie consultat. El a mai precizat că şi-a exprimat nemulţumirea şi în şedinţa de Guvern de miercuri şi că joi a avut o discuţie cu premierul Emil Boc, căruia i-a înaintat demisia.
„Premierul m-a rugat să rămân”, a spus Cseke Attila. „E o problemă personală a mea cu privire la rolul unui ministru în România”, a mai spus acesta.
Cseke Attila a mai precizat în cadrul conferinţei că demisia este deja înregistrată la sediul Cabinetului premierului Boc.
„Sper ca UDMR să reuşească sa numească un nou ministru cât mai repede. Mulţumesc tuturor pentru colaborare”, a mai spus Cseke Attila.
Săptămâna trecută, Cseke Attila a fost criticat de preşedintele Traian Băsescu, acesta declarând, la TVR 1, că ministrul Sănătăţii şi preşedintele CNAS „ori se înţeleg” şi „pun ordine în cheltuieli”, ori pleacă de la cele două instituţii. Şeful statului a mai spus atunci că a avut o discuţie cu premierul şi că va trebui găsită o soluţie „foarte rapid”.
Guvernul a aprobat, miercuri, rectificarea bugetului pentru 2011. Conform unui comunicat de presă, „pentru domeniul sănătății, Guvernul a decis alocarea suplimentară a sumei de 300 de milioane de lei, urmând ca alte 150 de milioane de lei, transferați în Fondul de Rezervă al Guvernului, să fie imediat alocați Ministerului Sănătăţii şi Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, după ce se vor realiza unele reforme în domeniu”.
„În acest sens, primul-ministru a menționat taxa clawback, impunerea sistemului de medicamente generice, adoptarea, de către Parlament, a sistemului de coplată și elaborarea, până la sfârşitul anului, a legislaţiei care să vizeze pachetul minimal de servicii medicale. De asemenea, au fost acordate credite de angajament în valoare de 1682 de milioane de lei pentru programele şi cheltuielile pe care le au Ministerul Sănătății şi CNAS”, se mai precizează în comunicat.