Criza COVID-19. Ludovic Orban: „La ora actuală, cam 30% din economie este afectată. Continuă să își reducă activitatea firme, apar noi angajați disponibilizați” (VIDEO)
Aproximativ 30% din economia Românie este afectată, la ora actuală, de criza provocată de efectele pandemiei de COVID-19, a declarat premierul Ludovic Orban, miercuri seară, în direct pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.
Ludovic Orban a subliniat că o treime din economie este deja afectată de criza COVID-19
„Din punct de vedere financiar, știți foarte bine că am preluat guvernarea cu un deficit de 4,6%, foarte multe dezechilibre în economie, iar după ce am preluat guvernarea a mai și existat o competiție de reducere a veniturilor și de creștere a cheltuielilor, o competiție politico-electorală în care au fost implicate alte partide politice. Situația, spre deosebire de alte țări, este o situație mai grea, dar asta nu ne împiedică să căutăm toate mijloacele și toate instrumentele posibile pentru a găsi soluții de relansare economică. Deocamdată, este evident că sunt afectate foarte multe companii – în economie suferă foarte multe companii. Încercăm să susținem toate companiile care își mențin activitatea, să fim alături de ele, de asemenea încercăm să evaluăm potențialul de redresare pe care îl au companiile din diferite domenii de activitate și, mai ales, nevoile pe care le au pentru a putea să își reia activitatea în condiții cât mai aproape de normalitate. Căutăm instrumente care să genereze efecte benefice. La ora actuală, cam 30% din economie este afectată. Deja prognozele noastre indică un efect negativ în economie, care e posibil să ducă nu la o reducere a creșterii economice, ci chiar pe o creștere economică negativă, care pe baza prognozelor făcute de specialiști poate să fie între -1% și -3%”, a declarat prim-ministrul.
Liderul PNL a explicat că Guvernul deja a început să gândească „relansarea economică de după trecerea epidemiei”.
„Există resurse limitate. România nu este în situația Germaniei, care are o economie puternică și unde, în Germania, în ultimii nouă sau 10 ani de zile nu a existat deficit bugetar, unde nivelul de îndatorare este redus și unde există într-adevăr o forță a statului de a susține companiile și angajații. Noi avem o limitare de resurse de care trebuie să ținem cont. Din acest motiv, toate resursele pe care le putem disponibiliza – fie din fonduri europene, fie din fonduri de la buget, fie prin creditele pe care le luăm – trebuie să fie utilizate în mod inteligent, cu adevărat spre acele domenii și spre acele companii care au capacitatea să asigure relansarea economică, care sunt fiabile în domenii de perspectivă, care într-adevăr să aibă capacitatea să se dezvolte și să absoarbă angajați de pe piața muncii”, explică el.
Întrebat dacă există evaluări și dacă Guvernul știe de ce sumă de bani are nevoie România pentru a depăși impasul economico-sanitar, Ludovic Orban a răspuns: „Încă nu am finalizat evaluarea. Sigur că o evaluare foarte serioasă o vom putea face în jurul datei de 15 aprilie, pentru că trebuie să vedem efectele și pe luna aprilie, că martie nu ne oferă cuantificate toate consecințele. Încă se mai produc mișcări în economie, mișcări care nu sunt întotdeauna pozitive, ci dimpotrivă se mai petrec mișcări negative. Continuă să își reducă activitatea firme, apar noi angajați disponibilizați. Nu putem cuantifica cu exactitate nevoile reale de resurse, dar pot să îi asigur pe români că orice resursă disponibilă o vom mobiliza și o vom folosi în mod inteligent pentru a asigura revenirea cât mai rapidă a economiei în stare de funcționare”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.