Cristoiu: Victor Orban nu face decât să respecte Acordul Schengen. Ponta, aflat într-o criză de trăncăneală acută, a lătrat la el doar pentru că e unul din puținii pe care îi poate înjura fără să încaseze scatoalce

Cristoiu: Victor Orban nu face decât să respecte Acordul Schengen. Ponta, aflat într-o criză de trăncăneală acută, a lătrat la el doar pentru că e unul din puținii pe care îi poate înjura fără să încaseze scatoalce
Foto: B1 TV

Prezent luni la Târgu Mureș, la deschiderea noului an școlar, Victor Ponta a criticat modul în care omologul său ungar, Victor Orban, reacționează în contextul crizei imigranților.

„Dacă putem să primim mai mulţi, o să primim, problema este de capacitatea noastră logistică de a trata acei oameni ca pe nişte oameni, nu cum îi tratează vecinii noştri maghiari, cu bâta şi cu înseriatul. Cu asta nu sunt de acord”, a declarat atunci Ponta.

Iohannis a acceptat pe șest, la Consiliul din iunie, ca România să primească 1.785 de imigranți, dar numărul va fi mai mare dat fiind presiunea la care sunt supuse statele est-europene, iar de pregătirile pentru primirea imigranților se va ocupa guvernul, scrie Ion Cristoiu pe blogul personal.

”De la declanșarea crizei Victor Ponta n-a contenit să se arate iubitor de refugiați, de parcă n-ar fi un bărbat politic, ci o membră a unui ONG alcătuit cu precădere din femei singure. N-am auzit o clipă, o singură clipă, vreo vorbă despre ce face Guvernul pentru pregătirea momentului inevitabil al primirii refugiaților. N-am auzit o clipă de vreo discuție în Guvern despre găsirea de noi locuri în eventualitatea că vor veni refugiați peste capacitatea existentă. N-am auzit o clipă de vreo vizită a lui Victor Ponta, nu la DNA, ci la o locație unde urmează să vină refugiați. În schimb, de vreo două săptămîni aproape, Victor Ponta se preocupă de ce face Victor Orban în Cazul Crizei”, scrie jurnalistul.

Deși nu se declară un admirator al premierului ungar, Cristoiu consideră că, în judecarea acestuia, trebuie ținut cont de situația dramatică în care se află Ungaria, ”o situație în care s-ar fi aflat și România dacă n-ar fi avut norocul să fie ținută deoparte de Schengen”.

Potrivit Acordului Schengen, Ungaria este prima țară a cărei frontieră trebuie apărată de numărul imens de refugiați, astfel încât aceștia să nu ajungă în Austria, apoi în Germania. Cât despre celelalte țări, Grecia, Macedonia și Serbia, Cristoiu consideră că ele au acționat șmecherește, împingându-i pe refugiați la granița cu Ungaria.

Victor Orban nu îi lasă pe refugiați să treacă prin Ungaria spre Germania, pentru că aceasta din urmă face un joc dublu: ”pînă mai ieri făcea bezele în direct la tv refugiaților, în timp ce pe ascuns îl avertizau pe Victor Orban să nu-i lase. Acum, prin Angela Merkel, o spune pe față”, continuă jurnalistul.

Incorectitudinea lui Ponta se poate vedea în această situație. Dacă România era primită în Schengen și Bulgaria nu, iar din Turcia ar fi venit prin Bulgaria mase de refugiați, și-ar fi permis România să-i lase se treacă în condițiile în care acordul Schengen ar fi obligat-o să-i oprească?

”Să admitem că Victor Orban, în îndeplinirea datoriei asumate prin Acordul Schengen greșește. Nu înțeleg de ce-l … grija pe Victor Ponta în legătură cu ce face Victor Orban. N -are treabă? S-au terminat toate subiectele de abordat în public și i-a rămas doar subiectul Ungaria și refugiații? Declarațiile sale iresponsabile au dus la reacții dure din partea Ungariei. E normal ca Victor Ponta, premierul României, aflat într-o criză de trăncăneală acută, să provoace un scandal diplomatic absolut inutil? De ce îl înjură Victor Pont pe Victor Orban? Pentru că e una dintre puținele persoane pe care le poate înjura fără să încaseze scatoalce”, constată Ion Cristoiu.

Pe Iohannis nu-l poate înjura, nici pe procurorul Uncheșeru, nici pe Dragea. Totuși, pentru a semnala că încă este politician, ”că nu e demult dus din punct de vedere politic pe Lumea cealaltă, Victor Ponta latră la Victor Orban. Ținut în lesă de Liviu Dragnea!”, notează Ion Cristoiu în finalul articolului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)