Demisia lui Victor Ponta de la șefia PSD și alegerea lui Liviu Dragnea ca președinte interimar al partidului au adus o premieră în România postdecembristă: premierul nu este și șeful partidului de guvernământ.
Unii pesediști susțin că aceasta nu este o premieră și invocă drept precedent mandatul lui Văcăroiu, Totuși, susține Ion Cristoiu pe blogul personal, cele două situații nu au nimic în comun. În primul rând, Nicolae Văcăroiu fusese numit de Ion Iliescu, președintele pe atunci al României, care era neoficial președinte al PDSR și care voia astfel să-și securizeze influența decisivă asupra partidului. Dacă președintele oficial al PDSR de atunci ar fi fost numit și premier, acesta ar fi căpătat o influență supărător de mare pentru Iliescu.
În al doilea rând, ”conducerea PSD a acceptat din start șmecheria. Asta deoarece în partid nu se detașase o personalitate suficient de puternică pentru a pretinde rolul de premier. Adrian Năstase, la vremea respectivă în ascensiune, s-a mulțumit cu funcția de președinte al Camerei Deputaților”, susține Cristoiu. În al treilea rând, Oliviu Gherman, președintele oficial al partidului la acea vreme, a fost răsplătit cu funcția de președinte al Senatului și, oricum, adevăratul președinte era Adrian Năstase, dar el era prea la debutul carierei pentru a râvni la funcția de șef al PDSR.
Actuala situație, consideră Ion Cristoiu, este complet diferită deoarece, spre deosebire de Oliviu Gherman, Victor Ponta chiar a fost timp de cinci ani și jumătate lider incontestabil al PSD. Odată devenit prim-ministru, cele două funcții nu au făcut decât să se susțină reciproc. În plus, ”rezultatele bunei guvernări se transmit automat PSD și prin faptul că premierul e Președinte al Partidului”.
Situația actuală este diferită și prin faptul că Liviu Dragnea, spre deosebire de Oliviu Gherman, se arată decis să-și spună cuvântul și în chestiunile guvernului. Dragnea, asemenea lui Ponta și spre deosebire de Gherman și Văcăroiu, concurează la șefia guvernului. Cât despre președintele României, Klaus Iohannis nu are niciun cuvânt de spus în PSD, în vreme ce Ion Iliescu, la acea vreme, avea o mare influență asupra PDSR.
Nu în ultimul rând, ”coaliția e alcătuită din partide ai căror președinți sunt demnitari. Gabriel Oprea, președintele UNPR, e vicepremier. Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, e președintele Senatului. Spre deosebire de ei, președintele PSD n-are nici o funcție în structurile de putere. Victor Ponta, premier, n-are nici o funcție în PSD. Astfel, spre deosebire de Guvernarea Nicolae Văcăroiu, dacă Liviu Dragnea, ca președinte al PSD, va forța nota în materie de Guvernare, Gabriel Oprea, șef de partid, dar și demnitar, ar putea să se supere”, crede jurnalistul.
Prin urmare, situația actuală chiar este o premieră pentru România, iar partidele sunt nevoite acum să-și regândească strategia. PNL l-a atacat până acum ”cu o consecvență prostească” pe Victor Ponta din dubla postură a acestuia de președinte de partid și de premier, dar acum că Liviu Dragnea a devenit noul actor, liberalii sunt în situația de a fi nevoiți să caute modalitatea de a ataca PSD-ul prin Dragnea și guvernul prin Ponta.
PSD, la rândul său, era până acum avantajat, căci deținerea ambelor funcții de către aceeași persoană făcea ca succesele guvernării să treacă în contul partidului. Acum legătura dintre partid și guvern s-a rupt. ”Cum se va face transferul de succese de la Guvern la Partid?”, se întreabă Cristoiu.
”Klaus Iohannis lucrează cu partidele politice. Indiscutabil, Liviu Dragnea e un președinte de partid pe care și-l dorea Klaus Iohannis. Mai mult ca sigur, prin Liviu Dragnea, PSD va aplauda toate inițiativele președintelui. Astfel, Klaus Iohannis nu va avea nici o problemă să-și impună partidelor politice Proiectele de țară. PSD în schimb va pierde electoral, pentru că Proiectele de țară ale lui Klaus Iohannis sunt Proiectele PNL. Cum se va mai deosebi electoral PSD de PNL?”, se mai întreabă Cristoiu.
O altă consecință a premierei este despărțirea funcției de premier de cea de președinte al principalului partid de guvernământ. ”Ele se vor vedea, indiscutabil, numai dacă, la toamnă, PSD nu va trece în Opoziție. Dat fiind că unul dintre efectele disocierii îl reprezîntă tocmai slăbirea Guvernării, nu putem exclude o schimbare de Guvern la toamnă”, își încheie Ion Cristoiu articolul.