Șefa Curții Supreme, Cristina Tarcea, a demontat acuația lui Liviu Dragnea, potrivit căreia instanța pe care o conduce încalcă legea atunci când alcătuiește completele de cinci judecători.
Duminică seară, șeful PSD afirmase că se urmăreşte să fie ”băgat la puşcărie” de un complet de la Curtea Supremă făcut cu încălcarea legii: ”Vor să mă bage la puşcărie cu un complet făcut cu încălcarea legii. Legea spune că preşedinţii completelor sunt repartizaţi aleatoriu. ICCJ a adoptat o decizie prin care legea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2019. De ce? Ca să desemneze două complete nelegal. Vom contesta, sigur, dar tot la ei”.
În replică, Tarcea a declarat: ”legea 207 incontestabil este în imediata aplicare. ÎCCJ o aplică încă din iulie 2018, dar aplicarea imediată a legii presupune și respectarea obligațiilor pe care legea le impune în ceea ce privește termenul la care acea obligație trebuie îndeplinită. Or legea este incontestabilă și lipsită de orice echivoc la începutul fiecărui an. Dați-mi voie să mă abțin de la orice fel de comentariu. M-ați remarcat că mă abțin să discut dosare aflate pe rol. Este cazul unui dosar aflat pe rol. Ceea ce trebuie să știe toată lumea este că la ÎCCJ se respectă legea și sunt în țara asta judecători care respectă legea cu orice risc”.
Luni, Liviu Dragnea a declarat că a vorbit cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să facă demersuri în legătură cu desemnarea completelor de 5 judecători de la Curtea Supremă. (Detalii AICI)