Banca Națională a României este stat în stat, iar membrii Consiliului de Administrație al acesteia au un statut privilegiat, susține senatoarea ALDE Cristiana Anghel. Aceasta a depus în Parlament un proiect de lege pentru a repune ”statutul BNR pe făgaşul normal, constituţional”.
"Membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale au un statut privilegiat. Banca Naţională a României este 'stat în stat'. Parlamentul României trebuie să repună statutul BNR pe făgaşul normal, constituţional. Independenţa poate fi doar >, iar în spate să se ascundă o puternică dependenţă >.(…) Cu toate că BNR, în calitate de autoritate administrativă autonomă se bucură de o personalitate juridică, guvernatorul având calitatea de ordonator principal de credit, autonomia acesteia nu este absolută, având în vedere obligaţia de a prezenta rapoarte în faţa Parlamentului, care, la rândul său, ar trebui în anumite condiţii să poată revoca membrii Consiliului de administraţie", se arată în expunerea de motive, potrivit Mediafax.ă>ă>
Proiectul de lege prevede ca, în numele Consiliului de Administrație, guvernatorul BNR să prezinte în fața Camerelor reunite ale Parlamentului, până la data de 30 iunie a anului următor, raportul anual al BNR, care să cuprindă activitățile instituției, situaţiile financiare anuale şi raportul de audit. Respingerea de către Parlament a raportului anual ar atrage demiterea de drept al Consiliului de Administrație.
Același proiect mai prevede ca numirile membrilor din Consiliu să se facă pe o perioadă de cinci ani, fără posibilitate de reînnoire a mandatului.
Conform iniţiativei legislative, revocarea din funcţie a oricărui membru al Consiliului se va face de către Parlament, la propunerea comună a comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului. Până în prezent, revocarea se face prin același proces, dacă membrul respectiv încetează să îndeplinească condiţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale sau dacă se face vinovat de abateri grave.