De Ziua Națională a României, Cristian Tudor Popescu a explicat ce înseamnă, de fapt, unirea despre care vorbim cu toții. Gazetarul a ținut să precizeze că, pentru el, unirea nu înseamnă iubire și în niciun caz nu înseamnă acceptarea și tolerarea răului pe care unii cetățeni îl fac acestei țări.
„Eu nu mă unesc, de pildă, cu cetățenii români care nu au venit la vot, din România, acum, la alegeri. Nu cu cei care au dat votul alb sau l-au anulat, nu, cu cei care n-au călcat prin secția de vot aflată la câteva sute de metri distanță. Eu nu mă unesc cu ei! Îmi plătesc taxele ca și ei, mă supun legilor din această țară ca și ei și prin asta facem România unită, dar eu nu-i iubesc pe acești oameni și nu mă unesc cu ei!
Eu nu mă unesc cu Gabriela Firea. Niciodată!
Eu nu mă unesc cu Olguța Vasilescu, precum și cu multe alte persoane din această țară. Deci, să nu înlocuim unirea cu iubirea între noi, așa”, a susținut Cristian Tudor Popescu, pentru Digi24.
Gazetarul a ținut în final să pună și o întrebare: „Dacă România ar fi atacată acum și ar trebui să aibă loc un război al întregului popor, cum a fost în 1918 – când au ieșit țăranii să lupte, că n-aveam armată profesionistă – mă întreb: câți români se vor repezi fără ezitare să apere această țară cu arma în mână, cu tot ce are ea la conducere?”.