Cristian Tudor Popescu, despre criza politică în care se afundă România: „În momentul de față un acord cu FMI ar însemna voturi turnate în urne pentru partidele antioccidentale”

Cristian Tudor Popescu, despre criza politică în care se afundă România: În momentul de față un acord cu FMI ar însemna voturi turnate în urne pentru partidele antioccidentale
Foto: Cristian Tudor Popescu / Facebook

Gazetarul și scriiorul Cristian Tudor Popescu a comentat într-o intervenție în emisiunea „Politica zilei”, cu Ioana Constantin, adâncirea crizei politice provocată de anunțul retragerii PSD de la coaliția de guvernare. Cristian Tudor Popescu a precizat că în acest moment consecințele degringoladei de la nivelul Președinției, a Guvernului și a Parlamentului  se vor vedea imediat în plan economic:

„În lunile acestui an din care a mai rămas puțin, în fiecare lună, de câte ori am primit pensia am avut un sentiment de minune, de mirare. Uite, domnule, încă mai primesc pensia?! Presentimentul ăsta se dovedește în clipa de față, dincolo de iarmarocul ăsta grotesc pe care îl vedem acum în fața ochilor, se dovedește din păcate a fi real. Pentru că asta este problema de fapt în clipa de față. Cea mai importantă determinantă este că indiferent ce se va întâmpla în continuare, în aceste condiții de degringoladă politică și la nivel parlamentar și la nivel guvernamental și la nivel prezidențial, pentru că în ciuda inervenției președintelui Iohannis, el peste două zile își va încheia mandatul și nu va mai fi pentru unii, mulți un președinte legitim, toate structurile de conducere ale statului, politice, adică Președinție, Guvern și Parlament, sunt în acest moment slabe. Consecințele se văd imediat în plan economic, deja am avut un anunț că pensiile nu se vor putea plăi la timp de către Poște Română. Bineînțeles că tot ceea ce spun acum de pensii se poate aplica și la salarii, imediat. Deja un lider politic din partid de guvernare în clipa de față a spus că pensiile nu se vor mai indexa și nici salariile în 2025, că nu mai sunt bani”.

Potrivit lui Cristian Tudor Popescu, există o singură cale de a ieși din situația bugeară precară în care se află România: un acord cu FMI. Însă, potrivit gazetarului, acest lucru ar avea consecințe politice care ar putea viza creșterea partidelor anioccidentale:

„Ce se întâmplă este următoarea spirală acum în aceste condiții: pentru că oricum ne împrumutăm la dobânzi mari, dată fiind instabilitatea politică gravă nu ne vom putea împrumuta decâ la dobânzi și mai mari. Adică pe lângă faptul că avem o datorie enormă o să facem una și mai mare. Există o singură cale de a ieși din această vrie, un acord cu FMI. Acordul cu FMI va avea consecințe politice. Cei care vor încheia acordul vor spune după aceea: mărim taxele și nu mai creștem salariile și nu mai indexăm pensiile pentru că așa ne cere FMI, ne cer ăia, adică occidentul. În momentul de față un acord cu FMI ar însemna voturi turnate în urne pentru partidele antioccidentale, pentru candidații antioccidentali la președinție. De asemenea, dacă se ajunge în urma acestor certuri nesfârșite se ajunge la alegeri anticipate în acele alegeri probabilitatea ca partidele antioccidentale să aibă majoritatea și să formeze Guvernul este foarte mare”.

De asemenea, Cristian Tudor Popescu nu exclude o schimbare la vârful PSD care să favorizeze o coaliție cu AUR:

„Mai există posibilitatea ca în PSD, partidul cel mai mare din România și care indiferent de ce spun unii și alții are un rol determinan în ce se întâmplă acum, dacă ajunge domnul Ponta care face toate eforturile cu putință în momenul de față să îl elimine pe Marcel Ciolacu și să ia controlul partidului, pasul următor va fi o coaliție între PSD și AUR la prima strigare, care poate să aibă majoritate, poate să dea Guvernul și premierul, indiferent ce face președintele care și așa este în ochii multora nelegitim”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`