Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat, în cadrul unei intervenții telefonice la emisiunea “Sub semnul întrebării” difuzată de B1 TV că în cazul plagiatului lui Victor Ponta nu poate fi vorba de o greșeală făcută de premier, deoarece este vorba de ceva făcut cu premeditare.
“Atâta vreme cât domnul Ponta a făcut o inferență logică, a spus că în cazul în care se demonstrează că a greșit, ca și cum – vezi, cuvântul ăsta îl folosea domnul Băsescu când vroia să se scoată > – a greși înseamnă să faci ceva cu bună intenție, și să nu îți iasă calculele așa cum te-ai gândit. Nu înseamnă să faci ceva premeditat,” a explicat Cristian Tudor Popescu.
Popescu a atras atenția că din ceea ce a spus Ponta, se deduce că acesta nu va renunța la mandatul de premier, ci doar la titlul de doctor.
“În ipoteza în care ar fi invalidă lucrarea de doctorat, domnul Ponta face inferența > – iarăși o frază pe care aș putea să o comentez și care m-a scos din sărite – deci pierde titlul de doctor punct. Niciun cuvânt despre funcția de premier,” a spus Cristian Tudor Popescu.
Jurnalistul a sesizat și faptul că Ponta a copiat inclusiv stilistica și greșelile de gramatică ale autorilor pe care i-a plagiat.
Popescu a mai spus că în niciun caz într-o lucrare de doctorat nu se specifică sursele doar la final, așa cum a făcut Ponta, ci în note de subsol sau la finalul fiecărui capitol.
“În niciun caz nu se procedează astfel la o lucrare de doctorat, pentru că se poate crea – și motivul e foarte simplu – pentru că se poate crea cititorului, cu referințele la urmă, la bibliografie, cititorul care parcurge cartea, bibliografia la urmă, poate o citește poate nu, i se poate crea impresia că autorul respectiv, cel care semnează, are paternitatea fragmentelor citate, fragmentelor reproduse,” a mai spus jurnalistul.