CTP, despre citarea lui Kovesi: Un act de terorism profesional
Ce vedem acum este un act de terorism profesional la adresa Laurei Codruța Kovesi – este concluzia la care a ajuns jurnalistul Cristian Tudor Popescu, după ce fosta şefă a DNA a anunțat că a fost citată ca suspect într-un dosar de luare de mită și abuz în serviciu, chiar în ziua în care trebuia să fie la Bruxelles, pentru susținerea interviului pentru funcţia de procuror-şef european. (Detalii AICI)
”Am întrebat-o pe doamna Kovesi în direct, acum vreo doi ani, într-un interviu, dacă se teme pentru viața ei în exercitarea funcției și mi-a răspuns că nu. Iar eu i-am replicat că eu m-aș teme. Ce vedem acum este un act de terorism profesional la adresa doamnei Kovesi. Ca să nu spun de asasinat profesional. Nu de acum, de mult, se încearcă, după ce s-a reușit înlăturarea din fruntea DNA, se încearcă împiedicarea ei să-și mai exercite meseria. Fie în România, fie la Bruxelles.
Ce n-au reușit Tudorel Toader prin scrisoarea către miniștri, precum și trimișii PSD la Bruxelles cu denunțurile, cu pârele cu 18 dosare, cei care în clipa de față se află la putere, această haită de rechini care conduce România, au ajuns la concluzia că nu e de ajuns și au recurs la acest procedeu care și pentru un oligofren, există și oligofreni în România, până și pentru o astfel de persoană este evident, așa cum a spus și doamna Kovesi, este un dosar fantasmagoric. Evident că nu va fi niciun fel de urmare. Doamna Kovesi nu va putea fi condamnată în acest dosar decât dacă România va redeveni o țară aidoma anilor ’80. Atunci s-ar putea”, a declarat Cristian Tudor Popescu, pentru Digi24.
Acesta a mai precizat că el nu crede că oficialii de la Bruxelles vor lua în considerare ce i s-a întâmplat acum Laurei Kovesi.
”Ce vă spuneam săptămâna trecută? Acești inși sunt în stare de orice. De orice! Iată acest gest de terorism profesional la adresa doamnei Kovesi”, a subliniat Cristian Tudor Popescu.