Cristian Seidler (USR), despre dosarul vaccinurilor: „Deciziile efective, la vremea respectivă, erau clar ale lui Cîțu și ale lui Gheorghiță”

Publicat: 08 12. 2023, 16:31
Actualizat: 08 12. 2023, 20:15
Deputatul USR Cristian Seidler. Sursa foto: usr.ro

Deputatul USR Cristian Seidler a comentat vineri, într-o intervenție pentru emisiunea Politica zilei, cu Ioana Constantin, dosarul DNA privind achiziția de vaccinuri în timpul pandemiei. Acesta a precizat că nu ar trebui să fie o răspundere penală, iar din punctul de vedere al răspunderii politice a precizat că responsabili trebuie să fie premierul de atunci, Florin Cîțu și colonelul Valeriu Gheorghiță.

„Sunt două aspecte aici de discutat: în ce măsură acest subiect ar trebui să fie o cauză penală, și aici noi credem că nu ar trebui să fie o cauză penală. Și doi, cine își asumă răspunderea, cine lua deciziile la vremea respectivă? Dacă vă aduceți aminte, motivul pentru care Vlad Voiculescu a fost schimbat pentru funcția de ministru de către Cîțu a fost tocmai faptul că a început să vorbească public despre deciziile greșite în cadrul campaniei de vaccinare, ca de exemplu centrele pentru speciali la vremea respectivă, și că de fapt toate deciziile în campania de vaccinare se iau ăn afara Ministerului Sănătății, ceea ce nu era normal. Nu poți să excluzi Ministerul Sănătății de la decizii într-o primă criză pandemică.

Că domnul Cîțu, împreună cu domnul Gheorghiță ascultau și plecau capul la ce le spunea Iohannis sau că Iohannis nu le spunea nimic, de unde și de la cine veneau sfaturile într-un final contează mai puțin dar deciziile efective, semnăturile erau clar ale domnului Cîțu și ale domnului Gheorghiță, la vremea respectivă.

Noi nu considerăm că aceste semnături au iz penal, pentru că dacă ne uităm și la statistica prezentată de Vlad Voiculescu, dar dacă ne uităm puțin la ce se întâmpla atunci cu mintea de atunci era o goană după vaccinuri. Că după aceea campania de vaccinare a încetinit asta nu înseamnă că țara trebuia să ia decizia de a rămâne fără vaccinuri pentru că dacă e să considerăm că atunci când comanzi o cantitate mai mare de vaccinuri și nu se folosește ulterior pentru că populația nu dorește din diverse motive și asta ar fi faptă penală îmi aduc aminte anul trecut că România a comandat vreo 2 milioane de doze de vaccin antigripal și nu s-au folosit decât vreo jumătate dintre ele?”, a precizat Cristian Seidler.